Turiști din întreaga țară au ales Cascada Modăvița și Burăul Mare în prima zi de Paște VIDEO

Cascada Modăvița și Burăul Mare sunt o atracție turistică la mare căutare. Profitând de minivacanța de Paște și de prima zi de primăvară cu adevărat din acest an, turiști din toate zonele țării au venit să vadă cele două frumusețe naturale cu cele mai spectaculoase căderi de apă din Valea Mare. Turiști din Craiova, București, Timișoara și din zonă au venit să viziteze aceste două cascade.

Cu toții au rămas plăcuți impresionați de frumusețea căderilor de apă, de traseul pe care l-au parcurs până la Cascada Burăul Mare și de ce au văzut în această zonă mirifică din Banatul Montan. În general când vremea este frumoasă și sunt sărbători aici au început să vină turiști.

Cele două cascade se află în zona Moldova Nouă, în apropierea satului Padina Matei. Din DN57, intri în orașul Moldova Nouă, treci prin fața primăriei și urci muntele spre Padina Matei. În aproximativ 15 minute, la marginea drumului DC49, pe partea stângă, la nici 50 de metri, se vede Cascada Modăvița.

 Mai jos de Modăvița, ajungi la o altă minune a naturii: Cascada Burăul Mare. Aici apa cade de pe stâncă de la o înălțime de aproximativ 15 metri cu o viteză impresionantă, iar zgomotul provocat, îți dă impresia că natura cântă la toate instrumentele posibile.

Pentru a ajunge la această cascadă, trebuie parcurs un traseu de 5 minute pe o potecă amenajată de către angajații Ocolului Silvic Moldova Nouă. Nu există turist care să nu rămână impresionat de frumusețea celor două căderi de apă. 

Un reportaj de Adi Neagu

Comentarii

comentarii