UEMR – nouă colaborare cu Universitatea din Szeged, Ungaria

O delegație a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, alcătuită din prorectorul instituției, cadre didactice care își derulează activitatea de cercetare sub tutela Consiliului studiilor universitare de doctorat (CSUD) și reprezentanți din partea Facultății de Științe Economice au avut marți, 5 februarie 2019, o serie de întâlniri la nivelul decanilor celor două facultăți omoloage, Facultatea de Inginerie și Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității din Szeged, Ungaria.

În cadrul discuțiilor purtate s-a stabilit un program de schimb de cadre didactice și studenți la nivelul celui de-al treilea ciclu de studii, studiile universitare de doctorat, precum și organizarea în cotutelă a unor conferințe științifice, activități ce se vor derula în cadrul unui parteneriat ERASMUS+.

De asemenea, în întâlniri distincte la nivelul conducerii clusterului „ArchEnerg Cluster”, s-a convenit includerea universității reșițene în viitoare proiecte ale acestei rețele.

Comentarii

comentarii