Ultimul dogar din Banatului Montan, trăieşte şi încă munceşte la Iabalcea, în Caraş-Severin VIDEO

Olari – nu mai avem. Ultimul a fost uica Ionică Stepan din Biniș. Covaci – adică fierari – nu știu să mai lucreze vreo unul. Împletitori de nuiele – mai exista uica Neagu la Lapușnicu Mare. Coșari – abia de mai găsești. La fel si tâmplarii. Dogari – mai există doar unul. Despre care vom vorbi noi azi, aici. În ziua de azi când meșteșugarii satului aproape au dispărut, pe ici – pe colo, se mai găsește câte ,,un ultim mohican” ce nu vrea să lase garda jos. Petru Ursu din Iabalcea din comuna Caraşova, este singurul meseriaş care mai face butoaie în Banatul Montan. Și le face din tot sufletul.

,,Maistoru Pătru Ursu” – așa scrie pe butoaiele sale – are 70 de ani şi a învăţat singur meşteşugul dogăriei și secretele tâmplăriei. Și asta pe vremea când nu exista internet și youtube. A lucrat ani mulți la Reșița la ,,făbrică”. A fost lăcătuș până a ieșit la pensie. În urmă cu vreo 30 de ani, a pus mâna și a făcut primul butoi. A stricat câteva, altele i-ai ieșit și uite așa a umplut Iabalcea și satele carașovenești cu butoaie și căzi pentru comină. A muncit cu drag și cu spor, dar acum, a trecut de 70 de ani și simte că lucrurile merg mai greu. În prima fază, a renunțat să mai facă butoaie mari, mai ales că are și o operație pe inimă. Face mai mult reparații și butoiașe mici, de până în 50 de litri. Sunt foarte căutate cele de 10 litri ,,pentru bar și acasă”.

Regretul cel mai mare a lui uica Pătru, cum este cunoscut în satele caraşoveneşti din Banatul de Munte ale judeţului Caraş-Severin, este că nu găseşte tineri pe care să-i înveţe secretele dogăriei. Omul se teme că odată cu el, se pierde și acest meșteșug. În Banatul Montan, aproape că nu există casă de om gospodar în care să nu existe cel puțin 3 butoaie. De la 10 la 200 de litri. Dar, deși foarte apreciate de cunoscători, butoaiele tradiționale la ora actuală nu mai au căutare. Multe s-au uscat și au ajuns pe foc. Dar să nu uităm că fără să fie păstrată într-un butoi de calitate, răchia pierde jumătate din calitatea ei. La cazan, în funcție de măiestria căzănarului, răchia primește puterea si gradele. Dar culoarea și savoarea, răchia o ia doar de la butoaiele din lemn.

Uica Petru face butoaie speciale: o doagă este din dud, o alta este din salvam – băgrin și următoarea este de stejar – gorun cum i se spune în Banat. Sau toate fi doar din două esențe de lemn: prun si gorun, sau gorun și băgrin. Din câte se cunoaşte, acum este singurul dogar din zonă. Au mai fost dogari prin Caraşova, dar unii au îmbătrânit, alții s-au lăsat şi acum, nu mai găsești niciunul. Nu mai e nimeni, cât sunt satele caraşoveneşti de mari, nici prin Nermed, nici prin Clocotici sau Lupac. De-a lungul timpului, a făcut şi butoaie noi, dar şi multe reparaţii sau intervenţii la cele existente. Fiindcă în Banatul Montan sunt butoaie și de 1000 de litri în care se intră cu scara. Este vorba de căzile de comină în care se strângeau fructele pentru cazan. Costurile butoaielor sunt în funcţie de mărime. Cele mici necesită o delicateţe aparte, o grijă în plus, e mai migălos lucrul la ele şi-atunci costă mai mult – de pe la 3, 4 sau 5 sute de lei, iar cele mari de 300 de litri de răchie sunt şi în jur de 300-400 de euro.

Un butoi de băgrin ţine și 100 de ani, dar trebuie şi întreţinut şi păstrat corespunzătoare: dacă ai pus odată ceva în el nu are voie să mai rămână gol niciodată. Nu e nevoie să fie plin, dar să aibă ceva în el măcar pe o treime. Apoi, nu se fac treceri bruște din mediul umed şi rece de afară, într-un mediu cu căldură, uscat fiindcă lemnul lucrează, se usucă. Butoiul trebuie ţinut într-un spaţiu închis, în beci sau pivniță pentru că umezeală nu-l strică. Orice bănăţean ţine butoiul cu răchie în podrum, acela este locul ideal. Toată viaţa și-a dorit să poată învăţa pe cineva sau să vină la el tinerii. Să înveţe, să prindă tainele acestui meșteșug. Dar, din păcate, nimeni, mai ales tinerii din ziua de azi, nu se arată deloc interesați de această meserie. Fiul său nici măcar nu se apropie de atelier. Cât despre nepoți – are fete, nepoate. Maistorul Pătru nu disperă totuși. Dar dacă cineva doreşte să ducă acest meșteșug mai departe, să-i învețe tainele, poate veni la Iabalcea la maistorul Pătru, la atelierul său. Musai trebuie să aibă pasiune şi să îi placă ceea ce face, să pună mult suflet, să nu lase lemnul din mână până nu iasă lucru bun aşa cum trebuie şi să nu lucreze numai cu gândul și pentru bani. Gândind așa, butoiul iese rău. Contează mult și banii, dar bucuria și satisfacția lucrului bine făcut și calitatea primează. Restul este poveste și vine de la sine.

Comentarii

comentarii

One thought on “Ultimul dogar din Banatului Montan, trăieşte şi încă munceşte la Iabalcea, în Caraş-Severin VIDEO

Comentariile sunt închise.