Ultimul tocilar ambulant din Banat VIDEO

Ultimul tocilar ambulant din Banat. Altădată la mare căutare, meseriaşii care se ocupă de întreţinerea şi repararea anumitor obiecte, cum ar fi ceasuri, pantofi, haine sau cuţite, sunt, acum, pe cale de dispariţie. Progresul tehnologic este cel care, uşor, uşor, îi scoate de pe piaţă, meseriile lor fiind tot mai puţin căutate. Printre aceştia se afla şi tocilarii ambulanţi, tot mai rar văzuţi pe străzile oraşelor.

Pe Ştefan Iakab îl poţi vedea, în fiecare joi, în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş. Vine cu tocila de la Lugoj, acolo unde familia să se ocupă de peste 30 de ani cu această ideletnicire.

De la forfecuţe de cosmetică până la foarfeci pentru curăţat via sau cuţite de shaormerie, tânărul ascute tot felul de obiecte pe care i le aduc clienţii. Meseria nu este foarte bănoasa iar clienţii sunt tot mai puţini.

Ultimul tocilar ambulant din Banat. Aceeaşi soartă ca tocilarii o au, astăzi, şi alţi meseriaşi de odinioară, cum ar fi bijutierii, pantofarii sau ceasornicarii.

Comentarii

comentarii