Un nou număr al publicației ,,Case Tradiţionale din Banat”

machetaÎn pragul Sărbătorilor de Iarnă, Casa de Cultură a Studenţilor din Reşiţa, în parteneriat cu Asociaţia Cogito şi Librăria “Semn de carte”, lansează în data de 21.12.2011, începând cu orele 17.00, un nou număr al publicaţiei “Case Tradiţionale din Banat”. Această publicaţie oferă, pe lângă informaţiile referitoare la istoria construcţiei, şi posibilitatea realizării modelului ei din carton.
Odată cu lansarea acestei publicaţii, se lansează şi albumul de fotografii “Misterele Banatului în imagini”, album ce reuneşte laolaltă câteva imagini ale Banatului, imortalizate de tinerii fotografi reşiţeni.
De asemenea, în cadrul aceluiaşi eveniment ce va avea loc la Librăria “Semn de Carte”, corul “Strana Strămoşească” al Bisericii Ortodoxe “Petru şi Pavel” din Reşiţa va susţine un concert de colinde.

Comentarii

comentarii