UPDATE VIDEO Tragedie la Bocșa – o tânără de 21 de ani a fost găsită în comă, aproape moartă, într-un canal lângă casă

Tragedie în familia unei tinere de 21 de ani din Bocșa. Andreea D. C. de 21 de ani, dispăruse de acasă încă de ieri în urma unei discuții cu părinții, se pare. Tânăra – cursantă a Școlii Postliceale Sanitare din Reșița, a fost găsită astăzi în jurul prânzului într-o instalație de canalizare de pe strada principală din Bocșa, la câteva zeci de metri de sediul Poliției și culmea, la nici 50 de metri de poarta casei sale.

[youtube id=”RqFjOshVR2w”]

Pe surse, am aflat că fata ar fi avut sâmbătă o discuție în familie după care a plecat de acasă. Părinții, rudele și fratele său, au căutat-o prin vecini, pe la rude și au intrat în alertă când s-a făcut dimineață și nu au mai dat de urma ei. Familia a anunțat dispariția fetei la poliție. Se pare că ultima dată a fost văzută în zona respectivă în jurul orei 9 dimineața. Aprofundându-se căutările, întâmplător, fata a fost găsită în jurul orei 11, într-un loc în care nimeni nu s-ar fi așteptat: un canal. Din primele indicii, se pare că tânăra ar fi luat o cantitate mare de somnifere, a umblat – numai Dumnezeu știe pe unde- după care, sub influența medicamentelor, s-ar fi ascuns în canalul respectiv. De asemenea, oamenii spun că ea ar fi trimis mai multe mesaje dw adio prietenilor.

Ea a fost transportată cu ambulanța la punctul de asistență și prim ajutor din Bocșa, s-a încercat tot ce a fost omenește posibil, dar………Andreea a pierdut lupta cu viața. Trupul ei a fost transportat la morga din Reșița iar de aici vor intra pe fir medicii legiști, procuratura și poliția.

Culmea întâmplării face ca peste stradă, exact în celălalt capăt al canalului unde a fost găsită Andreea, există o cruce metalică. În urmă cu un an, în acel loc, un tânăr de 22 de ani, și-a pierdut și el viața.

Vom reveni cu amănunte. Precizăm că informațiile sunt culse pe surse, pot suferi modificări și vom prezenta în cel mai scurt timp și varianta oficială a OJP Caraș Severin.

Comentarii

comentarii