VERIFICĂRI ÎNAINTE DE PAȘTE – CONTROALE IN UNITATILE COMERCIALE

Premergător Sărbătorilor Pascale, polițiștii din Caraș-Severin efectuează acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul comerțului ilicit cu miei sau alte produse specifice acestei perioade.

Astfel, la data de 28 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și inspectorii Oficiului pentru Protecția Consumatorului Caraș-Severin au efectuat verificări la firme specializate în acest domeniu, de pe raza județului.

În cadrul acțiunii, pentru neregulile depistate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 8000 de lei.

De asemenea, preparate din carne au fost retrase de la comercializare, specialiștii constatând că sunt improprii consumului uman.

Acțiunile polițiștilor continuă.

Comentarii

comentarii