VEZI AICI IMAGINI CU A DOUA ZI DE PROTESTE DE LA RESITA VIDEO

Peste 250 de reșițeni s-au adunat, pentru a doua zi consecutiv, în stradă, pentru a-si exprima nemulțumirile legate de nivelul de trai și pentru a cere demisia președintelui Traian Băsescu și a actualului Guvern. O parte dintre ei au pornit de la intrarea în Reșița în marș până la Prefectură, refăcând traseul Revoluționarilor din decembrie 1989.

Timp de câteva ore, protestatarii au scandat, în fața Prefecturii, lozinci anti-guvernamentale și anti-prezidențiale. Un grup de protestatari, format din foști revoluționari, profesori, sindicaliști dar și agricultori a fost primit de prefectul județului, Octavian Å¢unea. Dacă luni, protestatarii și-au exprimat doar verbal nemulțumirile, pentru marți, ei au spus că vor veni, din nou, în fața reprezentantului Guvernului în teritoriu, pentru a-i prezenta acestuia revendicările în formă scrisă.

Protestul de luni a fost unul neautorizat, însă, la Primăria Reșița există o cerere formulată de asociațiile de revoluționari din Caraș-Severin, care solicită autorizație pentru a protesta, zilnic, până pe 31 ianuarie, în intervalul orar 14:00 – 18:00.

Mihai Orbulescu, revoluționar, care din 11 ianuarie se află în greva foamei a depus chiar în fața intrării în prefectură o coroană de flori pe care scria „JOS GUVERNUL” și „JOS BOC”. De altfel, Orbulescu va pleca, marți, cu ceilalți 72 de revoluționari, la Bruxelles, pentru a-și prezenta revendicările.

Åži la Caransebeș a avut loc un marș de protest din Centrul Civic până la sediul PDL, marș la care au participat tot peste 100 de persoane. Åži acesta avea autorizație.

Citeste si

Furtuna și vijelia au lovit Valea Almăjului și zona Oravița – Cărbunari VIDEO

O furtună puternică a măturat joi, 6 august, Valea Almăjului și sudul Banatului Montan, provocând …