Via Transilvanica își schimbă traseul în Caraș-Severin VIDEO

Via Transilvanica își schimbă traseul în Caraș-Severin. Reprezentanții Tășuleasa Social s-au întâlnit cu reprezentanți ai autorităților locale din Reșița, Băile Herculane și de la Consiliul Județean pentru a retrasa ruta Via Transilvanica ce va traversa Banatul de munte astfel încât pasionații de aventuri să aibă parte de o experiență totală a Banatului montan.


Dacă inițial traseul Via Transilvanica străbătea județul Caraș-Severin doar pe Valea Cernei, acum ruta a fost mărită cu circa 200-300 de km și cuprinde cele mai importante obiective turistice ale Banatului Montan, de la Munții Țarcu și Semenic până la Valea Almăjului pentru a pune în valoare bogățiile culturale, etnice, istorice și naturale ale Banatului Montan.


Frumusețea acestui proiect stă în colaborarea dintre zeci de instituții publice, ONG-uri și firme private. Fiecare încearcă să își aducă contribuția pentru ca acest proiect să devină realitate. Este cu adevărat un drum care unește, un traseu public destinat tuturor iubitorilor de drumeție, natură și sport.
Via Transilvanica este proiectul Asociației Tășuleasa Social prin care se dorește marcarea și amenajarea unui traseu turistic de peste 1.000 km. Acesta străbate 10 județe, pornește de la Putna, în Bucovina, traversează Transilvania și se încheie la Drobeta Turnu-Severin. În momentul de față traseul Via Transilvanica mai trebuie marcat în județele Caraș-Severin, Alba și Hunedoara.

Comentarii

comentarii