VIDEO Accident cu cinci raniti la Moniom

În jurul orei 16.20, o femeie în vârstă de 43 de ani, din Bocșa, a condus un autoturism pe D.N.58B, dinspre Reșița spre Bocșa. Într-o curbă la dreapta, cu vizibilitate sub 50 m, femeia nu ar fi adaptat viteza de deplasare și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, în regim Taxi, la volanul lui aflându-se un bărbat de 60 de ani, din Ramna.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a altor patru persoane, pasagere în Taxi, toate fiind transportate la Spitalul Județean din Reșița pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii municipiului Reșița – Biroul Rutier i-au testat cu aparatul etilotest pe cei doi conducători auto, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


***
Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto ca în condiţiile unui carosabil umed să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare.
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi şoferi reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze impecabil.

Drum Bun!
Conduceţi cu prudenţă! Cineva drag sigur vă aşteaptă acasă!

Comentarii

comentarii