VIDEO Alegătorii își iau aleșii la întrebări – Se revoltă lăpușnenii

Un locuitor al Lăpușnicul-Mare, domnul Adrian Neagu, este foarte supărtat pe autoritățile locale ce păstoresc comuna. Motivele – ar fi multe, dar principala nemulțumire este legată de starea drumurilor și instalația de apă. Ca să dovedescă că are dreptate și mai ales, pentru a fi cât mai explicit, domnul respectiv, a pus mâna pe telefon, a filmat și astfel și-a argumentat cel mai bine observațiile. Iată ce spune domnul Adrian Neagu despre aceste probleme:

,,Alimentarea cu apă a satului, a fost făcută cu proiect guvernamental și a costat 46 miliarde lei vechi – peste un milion de euro adică. Numai că, la cum arată lucrarea, se pare că de acest proiect de mare laudă al d-lui primar, se va alege praful în 2-3 ani.

Din filmuleţul pe care l-am postat, se vede cum bazinul de colectare a apei este distrus, curge din toate încheieturile. Dacă mai avem parte de două ierni geroase, acesta va ceda și gata cu apa la Lăpușnicul Mare. Să nu mai vorbim de țevile de aducțiune și de ditribuție care sunt la suprafață și care din când în când, se sparg și de aici multe – multe alte nereguli.

Însă că totul să fie perfect, acum doi ani când au început racordările și oamnii au adus apa în case de la rețea, a apărut o altă neregulă, de-a dreptul grosolană. Mai exact, ni s-au vândut apometre neomologate și fără chitanță sau bon fiscal. Toată cheltuiala cu contoarele și aducțiunea apei în case, a fost suportată de om și trecută ,,pe caiet”. Nimeni nu spune nimic, este corect să se plătească ce este de plătit, numai că, nu este corect fiindcă s-a procedat ca la CAP-eu; mai exact, suma totală de vreo 500 lei, s-a trecut pe caiet. Nu s-a eliberat o chitanță sau factură – așa cum este corect și legal. Acum vor să ne bage şi la plată. Părerea mea este că nu e normal atâta, timp cât apa vine prin cădere şi nu sunt costuri cu aducerea ei în stație”.

În încheiere, Adrian Neagu, mai spune: ,,Culmea ironiei este că, tot în acea perioadă, când s-a demarat lucrarea, a apărut și prima mașină de lux în curtea d-lui primar, un Q7 cât un vapor. Bineînțeles, luat din salariul onest de bugetar”.

[youtube id=”7SO5RuwFG2I”]

Comentarii

comentarii