VIDEO Atenție la escroci – o nouă metodă de a înșela vânzătorii

Cu toate că speța în sine a avut loc în alt județ, jandarmii cărășeni trag un semnal de alarmă și spun că această metodă pare să fi fost folosită și în alte păți. Așa că, ne-au pus la dispoziție un material filmat pentru ca cei ce-l văd, bănățenii – să tragă învățămintele de rigoare.

[youtube id=”Foh48y16nco”]

,,Ţi-am plătit, dă-mi restul….”- încercare de înşelăciune prin metoda ,,fluturaşul”

Un echipaj de jandarmerie aflat în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în municipiul Rm.Vâlcea, a fost solicitat şi a intervenit pe str. General Magheru în zona unităţilor comerciale, pentru depistarea unei femei care încerca să înşele vigilenţa vânzătoarelor din magazine.
Din relatarea unor lucrători comerciali, a rezultat faptul că femeia în cauză achiziţiona produse cu valoare mică (9-10 lei) şi apoi încerca să le achite cu o bancnotă de 100 de lei pe care o arăta vânzătoarei, fără a o înmâna acesteia şi ulterior solicita restul. Prin această metodă, femeia a reuşit să înşele vigilenţa unei vânzătoare, care, după ce şi-a dat seama de modul de operare, a solicitat de urgență sprijinul echipajului de jandarmi.

Reprezentanții Jandarmeriei au intervenit imediat, reuşind să o identifice pe ,,cumpărătoare” în persoana numitei C. S. de 25 de ani din localitatea Ograda, judeţul Ilfov. Asupra căreia a fost găsită suma dată ca rest de vânzătoare, precum şi bancnota folosită pentru ,,prezentare,,.
Aceasta a declarat jandarmilor că omisese să îi înmâneze vânzătoarei bancnota de 100 de lei, neputând oferi nicio explicaţie cu privire la acceptarea sumei de 90 de lei ca rest.

Jandarmii au întocmit documentele legale pentru comiterea infracţiunii de „înşelăciune”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 244, alin. 1, Cod Penal.

Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. Persoana depistată şi documentele de constatare întocmite de jandarmi au fost predate lucrătorilor din cadrul Poliţiei Vâlcea continuarea cercetărilor.

Comentarii

comentarii