VIDEO Bataie de joc – Desi sunt proprietari de padure, oamenii vor face frigul la iarna din cauza birocratiei

Zeci de oameni s-au adunat la căminul cultural din comuna Goruia pentru a-şi exprima nemulţumirile legate de lipsa lemnelor de foc. Potrivit noilor prevederi legale, lemnele de pe păşunile şi livezile împădurite nu mai pot fi valorificate în lipsa unui titlu de proprietate.

În comună Goruia, aproape niciun locuitor nu deţine acte de proprietate pe păşuni şi livezi deşi oamenii plătesc impozite pe terenurile respective. Până la intrarea în vigoare a noilor prevederi, ei puteau exploata masa lemnoasa în baza unor documente de la Registrul Agricol şi a unor declaraţii pe propria răspundere. Acum, însă, pentru a duce lemnele acasă, au nevoie de titlul de proprietate.

Reprezentanţii primăriei au propus o soluţie de compromis însă, pentru aplicarea ei, este nevoie de aprobări la nivel înalt.

Până atunci, singura variantă pe care o au la dispoziţie locuitorii comunei Goruia este aceea de a cumpăra lemne de foc de la agenţii economici. Într-o situaţie mai avantajoasă se află cei care au în proprietate păduri aceştia având dreptul să taie într-un an 5 metri cubi pe hectar.

Comentarii

comentarii