VIDEO Cea mai mică sumă alocată Reșiței la bugetul local din ultimii ani

Primarul municipiului Reșița se declară nemulțumit de sumele alocate municipiului Reșița din cote din impozitul pe venit și sume defalcate din TVA pentru anul 2015. Deși Primăria a fost preocupată de strângerea sumelor aferente taxelor și impozite pentru anul trecut se pare că bugetul alocat orașului este mult sub așteptări.

[youtube id=” PqPScDlKNF0″]

Edilul a subliniat că suma în cuantum de puțin peste 6 miliarde de lei vechi nu este deloc în avantajul municipiului pe care îl administrează.
”Este o sumă mică, puțin peste 6 miliarde de lei vechi. Nu ne-am întâlnit de mulți ani cu o sumă atât de mică și cred că este o problemă, deocamdată, pentru administrația locală din Reșița și nu numai, pentru că și alți primari s-au plâns că sumele primite în acest an sunt extrem de mici sau chiar inexistente.”, a declarat Mihai Stepanescu.

Anul trecut Reșița a primit aproximativ 50 de miliarde de lei vech iar acum 2 ani, 45 de miliarde de lei vechi. Aceste sume au putut fi folosite la achitarea unor datorii mai vechi sau chiar la realzarea unor proiecte noi pentru oraș.

”Sper să se revină, să primim sume compensatorii. O să vedem ce putem face. Cert este ca mâ interesează să apară cât mai repede ghidurile de finanțare pentru că vrem să lucrăm pe bani atrași, bani guvernamentali dar mai ale bani europeni. Reșița a fost văduvită în comparație cu celelalte 3 reședințe de județ: Arad, Deva și Timișoara. A fost văduvită de foarte multe milioane pentru infrastructură.”

Comentarii

comentarii