VIDEO Cum incerci bateriile daca sunt incarcate sau golite ?

De câte ori s-a întâmplat să aveți în față mai multe baterii de care trebuie să scăpaţi cumva? Adică, cele bune – puse de-o parte iar cele consumate – cele rele, eliminate, duse la coșul de deșeuri electrice?

Dar, acest lucru nu este așa de ușor fiindcă nu toată lumea avem acasă un aparat de măsurat bateriile. Și atunci, ce este de făcut? Ca să le schimbați pe rând în telecomandă sau vreo lanternă, nu aveți timp. Și atunci? Ce este de făcut ? Sau, poate vreți să cumpărați bateriile de la ,,chioșcul din colț” sau magazinul de la bloc – și toată lumea cunoaște că unii ,,chioșcari” țin în magazin lucruri ce nu au fost vândute de ani buni, dar care u se strică ,,la exterior” și poate vine fraierul și i le vinde.

Deci, iată în materialul video de mai jos cea mai ușoară și la îndemână modalitate de a verifica o baterie dacă este încărcată sau nu. Bateriile încărcate sunt ,,grele” – parcă se lipesc de masă, pe când cele descărcate, sau mai puțin încărcate, ,,sar” în momentul în care li se dă drumul de la o mică înălțime.

Comentarii

comentarii