VIDEO Deschiderea anului universitar 2017 -2018 la Unversitatea din Resita

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşita şi-a deschis astăzi porţile pentru cei peste 1.000 de studenţi care urmează cursurile acestei unităţi de învăţământ superior.

Aula Magna a Universităţii Eftimie Murgu din Reşita a fost neîncăpătoare pentru studenţii, cadrele didactice şi reprezentanţii autorităţilor care au luat parte, astăzi, la festivitatea de deschidere a cursurilor universităţii reşiţene.

Conducerea unităţii de învăţământ susţine că noul an începe sub auspicii pozitive la Universitatea Eftimie Murgu dat fiind faptul că numărul studenţilor înscrişi în anul întâi a crescut.

În cadrul Universităţii Eftimie Murgu funcționează 3 facultăţi: Inginerie şi Management, Ştiinţe Economice şi Ştiinţe Sociale

Citeste si

Liniuțele îi vor costa foarte scump pe doi tineri

Participarea la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte de lege Polițiștii din cadrul Poliției …