VIDEO Donație de carte – peste 2000 de volume au fost donate de Antena 3 Bibliotecii Municipale Reșița

Biblioteca Municipală Reșița, este mai bogată de azi cu un important fond de carte. Și nu vorbim aici de 50 sau 100 de cărți, ci, de peste 2000 de volume. 2000 de cărți nou – nouțe donate de colectivul Antenei 3. Cărțile au fost dăruite realizatorilor de emisiuni de-a lungul timpului, de către cititorii telespectatori ai Antenei 3. Foarte multe dintre ele sunt cărți cu autograf, cu dedicații directe pentru Mihai Gâdea, Adrian Ursu, Mircea Badea, Oana Stancu, Alessandra Stoicescu, Radu Tudor și mulți alții.

[youtube id=”baWOY_tH1Lc”]

Altele, sunt cărți dăruite din drag acelorași autori de emisiuni, cărți care după principiul ,,dar din dar, se face rai” au fost dăruite mai departe reșițenilor.

Totul a început în perioada Crăciunului când Dominique, bibliotecară, a văzut pe o rețea de socializare, câteva fotografii postate de Adrian Ursu, realizatorul emisiunii ,,Secvențial”. Într-una din fotografii, era un ,,brad” confecționat din cărți de către Adrian Ursu. Mai în glumă – mai în serios, Dominique, a lăsat un comentariu în care spunea că s-ar bucura tare mult dacă acest brad ar ajunge la Reșița unde exista o bibliotecă nou înființată, dar tare săracă.

A doua zi, bibliotecara a avut parte de o surpriză în momentul în care a găsit un răspuns de la Adrian Ursu – răspuns prin care era anunțată că ,,Moș Crăciun” i-a îndeplinit dorința și bradul din cărți va ajunge la Reșița.

De data asta, surpriza a fost imensă pentru că la Biblioteca Municipală din Reșița, au sosit azi, peste 2000 de cărți, nu doar vreo 50- 60 câte erau în bradul confecționat de Adrian Ursu. Inclusiv transportul a fost asigurat tot de Antena 3.

Biblioteca Municipală din Reșița este în plină formare, tot fondul de carte este compus din donațiile reșițenilor – și vorbim aici de peste 40.000 de cărți.

Donația, cuprinde de la literatură pentru copii și până la cărți tematice, economice sau politice.

Comentarii

comentarii