VIDEO Făşancul- lăsata secului la ortodocșii din Goruia

fasanc 021In satul Goruia, obiceiul din bătrâni este ca la lăsata secului, în preajma postului mare al Paştelui, bănățenii din Banatul Montan petrec şi chefuiesc fiecare în felul lui. Dacă în nordul județului se organizează Balul Izmenelor, in sus și sud-vestul Caraș Severinlului, sătenii merg cu Fășancul.
Tinerii şi nu numai, se maschează şi umblă prin sat din poartă în poartă făcând mare tărăboi. Scopul acestui marș este acela de a alunga relele de peste sat pentru a intra curați în Postul Mare. Un alt scop, este acela de a îndepărta iarna și a aduce vremea bună.

Este momentul când fiecare se poate masca cum şi în ce vrea, totul depinzând de imaginaţie. De organizare se ocupă tinerii din sat coordonați de un ,,naș al Fășancului, Dar fiecare știe că așa s-a pomenit cu el și că acesta trebuie dus mai departe.
Fășancul durează două zile – ultima fiind dedicată balului mascat la care participă tot satul. După ce măştile au fost prezentate, urmează premierea făcută de un juriu exigent iar mai apoi, urmează petrecerea care ţine toată noaptea.
De astăzi, în satele de pe valea Carașului, încetează ori ce formă de petrecere colectivă. Petrecerea va fi reluată odată cu încheierea Postului Mare și deschiderea sărbătorilor pascale cu hora de paști din fața bisericii.
Și cu toate acestea, în alte zone ale Banatului Montan, ultima zi de petrecere este de fapt în prima zi de post. Astfel, la Verendin au loc vizitele ,,Babelor” din casă în casă, la Slatina Tmiș ,,Berbecii” alungă spiritele rele iar la Bănia în Valea Almăjului, are loc ,,Nunta Cornilor”.

Comentarii

comentarii