VIDEO Făşang la Resita – Etnia germană din Banat, îşi păstrează tradiţiile de sute de ani

Tradiţionalele manifestări de Făşang, organizate în fiecare an de comunităţile germanilor din Banat, au început cu „Sărbătoarea tăiţeilor”. Prima manifestare a fost dedicată tinerilor, şi a avut loc la sediul Forumului Democratic German din strada Oituzului, nr. 6. Balurile şi spectacolele au continuat în mai multe localităţi din Caraş-Severin până când se va intra în Postul Mare. Aseară, la un local din Reșița, a avut loc balul mascat de Fașang. Peste 400 de oamni – bănățeni de toate națiile – s-au distrat pe cinste până târziu în noapte.
,,Serbările de Făşang ale bănăţenilor creştini de rit apusean sunt corespondentul celebrelor Festivaluri din America de Sud sau de la Veneția , dintre care cel mai cunoscut este Carnavalul de la Rio. De miercuri, credincioşii catolici vor intrat în Postul mare, sau al Paştelui, cum i se mai spune. Acest eveniment este precedat în Banatul Montan de o serie de petreceri ce au ca menire pregătirea pentru perioada lungă de post” spune Cristian Ghioncel, vicepreședinte al Forumului German din Caraș Severin.

Din păcate, sonorul filmului a fost tăiat datorită unor reglementari abuzive, as putea spune. Iată:

Din cauza unei reclamații privind drepturile de autor, sonorul videoclipului tău YouTube a fost dezactivat.

Titlul videoclipului: Fasang 2016 la Resita Petrecerea etnicilor germani
Melodie protejată prin drepturi de autor: Guten Morgen
Revendicat de: Kontor New Media Music, Rebeat Digital GmbH

Vezi detaliile revendicării

De ce se poate întâmpla acest lucru

Videoclipul poate să conțină o melodie protejată prin drepturi de autor.
Deținătorii de drepturi de autor pot să nu permită utilizarea muzicii lor în videoclipurile altor persoane.
– Echipa YouTube

Ultimele trei zile de dinainte postului sunt considerate în Banat zile de distracţie în care ori şi ce este permis. Şi fiindcă se fac multe glume şi trăsnăi în această perioadă, pentru ca autorul să nu fie recunoscut, majoritatea locuitorilor se maschează, fiecare cu ce găseşte la îndemână. Evenimentul este de mare însemnătate şi la el participă toţi membrii comunităţii.
Astă noapte a fost mare distracţie la Resita. Tinerii şi nu numai, s-au costumat care mai de care, au defilat și au primit și premii.

După parada măștilor, a urmat petrecerea până târziu în noapte. Petrecerea este foarte simplă și ieftină, oamenii aduc de acasă mâncarea, prăjiturile și băutura, se pune totul la un loc și petrecerea poate să înceapă. Odată cu această ultimă acţiune, catolicii intră de de miercuri în Postul mare – zi marcată în calendar ca fiind Miercurea cenuşii. De atunci şi până la Paşti, încetează ori şi ce petrecere colectivă.

De fapt, purtatul măștilor și dansul, are ca semnificaţie alungarea spiritelor rele din comunitate, îngroparea iernii şi deschiderea porţilor spre primăvară cu căldura rezultată din arderea păpuşii plină de păcatele oamenilor. La petrecerea de aseară, alături de etnicii germani și membrii Forumului German, au fost prezenți români, unguri, sârbi și cine știe ce alte nații fiindcă vorbim de peste 400 de oameni. De fapt, acolo s-au strâns prietenii și vecinii, s-au strâns bănățenii să petreacă – fiindcă așa se face în Banat. Bănățenii au vecini pe Ion, pe Vasile, pe Piști, pe Johan, pe Josef, pe Sava, pe Marko, pe Alioșa sau cine mai știe ce nume. Că ei sunt nemți, unguri, sârbi, maghiari sau cine știe ce altă nație, asta contează mai puțin atâta timp cât sunt OAMENI. Acest lucru s-a văzut și aseară când s-a dansat pe ritm de polka, de vals, de horă, de ciardaș, de moravac kolo sau cine mai știe ce s-a cântat acolo. Printre altele, atmosfera muzicală a fost întreținută de trei interpreti, dintre care unul -un copil de vreo 14 ani de la Liceul de artă din Reșița. Ceilalți doi – adulții – au fost invitați din Serbia.

Comentarii

comentarii