VIDEO FOTOGALERIE Obicei unic în Banatul Montan, mersul cu Iganul de la Glimboca

_IMG7444Sarbatoarea din 20 decembrie, inchinata Sfantului Ignatie al Antiohiei, este cunoscuta in popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inatoarea.

Se crede ca in noaptea de Ignat porcii viseaza ca vor fi taiati. De acum incolo nu se mai ingrasa, nu mai pun carne pe ei si nu mai mananca, pentru ca si-au visat taierea. Singura activitate permisa in aceasta zi era taierea porcului.
Dar, în Banatul Montan, mai bine spus- la Glimboca, se mai păstrează un obicei ce se pierde în negura timpului: mersul cu Ignatul.
Grupuri de copii şi tineri, colindă pe străzile satului şi sunt primiţi în casele gospodarilor. Aici are loc un ceremonial deosebit. Se spune un fel de ghicitoare- descântec la care participă gazda şi colindătorii. Apoi, copiii sunt cinstiţi cu mere, nuci, colaci şi dulciuri- toate de post, chiar şi ceva bani, după care pleacă la alte gospodării.
Sătenii cred că numai aşa le va merge bine tot anul şi mai ales, la anul ce urmează, vor avea porci tot la fel de buni ca cei din acest an, porc pe care tocmai l-au pus la pământ şi care se va transforma în cârnaţi, şunci şi slănină.
InfoCs vă prezintă un material video realizat zilele trecute la Glimboca cu ajutorul primăriei şi a şcolii din comună.

Comentarii

comentarii