VIDEO FOTOGALERIE VIDEO August sau Noiembrie ? Vremea a luat-o razna în aceste zile

Un val de frig neobișnuit pentru această perioadă a anului, s-a abătut de câteva zile asupra țării noastre.

A fost frig și la Reșița cu 10 grade, la Bozovici a fost foarte frig fiindcă au fost doar 5 grade, dar cel mai frig a fost pe Țarcu la 0 grade și pe SEmenic cu 4 grade Celsius.
Frigul abătut peste noapte în locul celor 30 de grade, a fugărit turiștii. Este știut că în luna august, Semenicul este luat cu asalt de etnicii germani ce se întorc la Gărâna, Văliug și Brebu Nou din patria de adopție, Germania. În Germania, august este luna concediilor.
Cu toate că locuiesc pe munte de ani de zile, cabanieri se declară și ei surprinși de vremea rece de pe munte pentru aceasta perioada. Asta înseamnă pentru ei cheltuieli în plus fiindcă sunt nevoiți să pornească focul în centralele termice mult mai devreme. Toți spun că astfel de temperaturii sunt specifice sfârșitului de septembrie și începutului de octombrie.
Vrând- nevrând, ei au început deja să consume din proviziile de lemne pentru la iarnă pentru a face față temperaturilor scăzute din această perioadă.
Părintele Porfirie de la Schitul Sfântu Ilie de pe Semenic, a trecut la aprinsul focului în teracotă. ,,Am folosit doar aragazul, dar sunt nevoit să fac focul. De la 30 de grade am ajuns la 5 în doar două zile. Sunte pe munte de peste 20 de ani, dar așa ceva nu am mai întâlnit”.
,,Sincer să fiu, au venit la mine turiști care mi-au cerut vin fiert. În august, vin fiert în loc de înghețată. Am crezut că glumesc, dar oamenii vorbeau fosrte serios. Luni dimineața la ora 10, pe munte erau doar 6 grade. Nu am mai prins așa schimbări bruște de vreme de când lucrez pe Semenic, și sunt peste 30 de ani. Au mai fost perioade reci, dar nu cu variații așa de mari de temperaturi” spune Cornel Podeanu, ,,străjerul” de pe Semenic devenit celebru pentru vinul fiert pe care în prepară în micul său magazin.
Nici in orașe situația nu este mai buna- vremea rece și-a făcut prezența și a pus pe fiecare o bluza in plus iar bermudele și pantalonii scurți au fost înlocuiți cu pantaloni lungi.
Aceasta schimbare bruscă de vreme și temperaturi, a afectat și organismul oamenilor: cei cu reumatism au suferit de pe urma acesteia, dar cel mai grav este că peste reșițeni s-a abătut o adevărată „epidemie” de răceli și viroze astfel că puțini sunt cei ce nu tușesc și nu folosesc batista.
Din fericire, vremea se mai îndreaptă în următoarele zile și spre sfârșitul săptămânii, se pare că va ajunge din nou la cotele normale pentru această perioadă, după care, se reinstalează canicula.

Comentarii

comentarii