VIDEO Gestionarea situaţiilor de urgenţă – management şi pregătire în Reşiţa şi Kikinda

O delegaţie a Primăriei Municipiului Reşiţa, mai exact – cu membrii de la Serviciul Proiecte Europene şi Relaţii Internaţionale, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local și Poliţia Locală Reşiţa, a participat miercuri, 1 aprilie 2015, la un schimb de experienţă pe tema „Gestionarea situaţiilor de urgenţă – management şi pregătire în Reşiţa şi Kikinda”.

Manifestarea este componentă în cadrul proiectului „Flood prevention-for better life quality” („Prevenirea inundaţiilor-pentru o calitate mai bună a vieţii”), Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia, care a avut loc la Kikinda, Republica Serbia. Au mai fost prezenţi și reprezentanţi ai Direcţiei Silvice a judeţului Caraş-Severin.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate teme care au vizat strategia de prevenire a inundaţiilor şi strategia în cazul situaţiilor de urgenţă în Kikinda precum şi dezvoltarea strategiei comune a celor doi parteneri implicaţi în proiect.

Discuţiile au fost urmate de o vizită în teren în zonele unde au fost efectuate lucrări de regularizare a cursurilor de apă din zonă, prin construirea unei reţele de canale pluviale şi de podeţe pentru prevenirea producerii de inundaţii. Totodată, au fost prezentate şi utilajele achiziţionate de partenerul sârb în cadrul acestui proiect.

Proiectul se află în implementare, urmând a se desfăşura şi alte activităţi în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă.

Comentarii

comentarii