VIDEO Iată ,,E” -ul care ne scurteaza viata, aditivul alimentar care ne mananca zilele

Glutamat monosodic (MSG) – aditivul alimentar care provoacă POFTA şi mâncatul în exces. Un inamic nevăzut, dar extrem de periculos se ascunde în tot mai multe produse de pe piaţă şi în special în cele de tip fast food. Este vorba despre glutamat, un aditiv nociv care dă gust mâncării preparate rapid şi stimulează apetitul. În acelaşi timp, însă, creează dependenţă, spun medicii. Specialiştii avertizează că acest potenţiator de aromă ne scurtează viaţa cu câţiva ani.

Medicii spun că succesul produselor de tip fast food vine din compuşii chimici care creează aromele ce dau în final dependenţă. Astfel, creierul nostru este păcălit că simte de exemplu gust de caşcaval sau de şuncă. În realitate, însă, ingredientele adevărate sunt înlocuite cu aditivi alimentari care intensifică gustul în mod artificial.

„Este vorba de intervenţia umană oficial acceptată care determină modificarea gustului şi culorii produsului”, spune dr. Amorin Popa, nutriționist.„Gustul ne înşeală de multe ori, putem mânca ceva gustos, dar nu sănătos”, adaugă Valentin Pantea, medic de familie.

Cel mai des folosit este glutamatul de sodiu, care creează dependenţa de un anumit gust.„A fost pus în cârnaţi, în supe, în sosuri. S-a văzut că gustul este ceva mai bun. Este un aditiv care nu respectă totuşi legăturile şi compoziţia unei substanţe naturale, pe care organismul apoi nu o recunoaşte. Şi atunci avem nişte probleme probabil de alergii, de cele mai multe ori”, afirmă Nastasia Belc, director general Institutul de Bioresurse Alimentare București.

„Face nişte reacţii chimice la nivelul creierului care dau plăcere”, explică Letiția Apostol, consultant nutriţionist. Cei mai afectaţi sunt tinerii, care ajung să consume fast food chiar şi la mesele principale.

„Dacă chiar sunt în oraş mai îmi cumpăr mâncare junkfood sau fastfood”, spune un tânăr. Rapid, dar şi nesănătos, spun medicii. Aceştia atrag atenţia că organismul are nevoie în fiecare zi de vitamine şi minerale.

„Recomandarea este de a consuma fructe şi legume zilnic ca fiind alimente sănătoase, hrană vie, cum se spune modern”, adaugă Valentin Pantea, medic de familie.

„Aş recomanda în primul rând produsele apicole, vitaminele din gama B-urilor, care stimulează pofta de mâncare şi spirulina”, spune Cerus Apostol, consultant vânzări produse naturiste.

Specialiştii atenţionează că un nivel crescut de glutamat distruge sistemul nervos şi poate provoca tulburări cardiace, dureri musculare şi obezitate.

Ce este MSG?

MSG, glutamatul monosodic sau glutamatul este o sare sodică din acidul glutamatic, un aminoacid non-esenţial. Este folosit ca un aditiv alimentar, pentru a îmbunătăţi PERCEPŢIA gustului acelui aliment.
Glutamatul este produs de organism în mod natural, dar MSG care poate fi găsit în magazine este realizat prin procesare industrială care este nenaturală şi această stare a făcut MSG principala cauză a efectelor adverse pe care le putem observa în urma consumului unui aliment care conţine glutamatul monosodic.

MSG – unele aspecte

MSG a fost clasificat drept o aromă naturală de către industria alimentară. Definiţia aromelor naturale şi a aromatizării naturale permite substanţei (cea folosită ca agent de aromă) să fie derivat dintr-o plantă sau un animal.
Aşadar, chiar dacă vrei să cumperi alimente organice vegetariene sau vegetale, dacă acestea au un agent de aromă natural, poţi consuma extract de animal care a fost crescut cu hormoni, hrănit cu grâu şi porumb tratat cu pesticide sau care a luat antibiotice pentru a se trata de anumite infecţii.
Din moment ce există o listă lungă de efecte adverse care pot fi provocate de către MSG, acesta a primit pseudonime care să inducă în eroare persoanele ce caută pe eticheta unui produs glutamatul monosodic. Astfel de pseudonimue includ drojdie autolizată, extract de drojdie, malto dextrin, proteină hidrolizată, caseinat de sodiu, proteină de textură şi tot aşa mai departe. Există peste 25 de nume pentru MSG.

Cum este făcut MSG?

MSG este făcut din:
– Proteine vegetale hidrolizate, cum ar fi glutenul, sau cea din sfecla de zahăr.
– Zahăr fermentat de la alimentele bogate în amidon.
– Prin sinteză chimică directă cu acrilonitril.
Acidul glutamic se poate găsi în două forme: acid L-glutamic şi acid D-glutamic.
Acidul L-glutamic în proteine este întotdeauna legat în lanţuri lungi cu alţi aminoacizi din alimente, în mod natural.
Acidul D-glutamic este un acid glutamic liber, nu este legat, şi se produce în exteriorul corpului, atât artificial cât şi chimic.
Atunci când sunt consumate alimente ce conţin proteine, organismul hidrolizează alimentul şi proteina. Acesta foloseşte cantitatea de acid glutamic necesară, iar excesul îl elimină. Din moment ce procesul digestiei este unul lung care necesită timp, aportul şi nivelul de acid glutamic sunt menţinute la o concentraţie mai scăzută în organism. Excesul este eliminat din corp.
Atunci când sunt consumate alimente ce conţin acid glutamic liber sau MSG, nu este nevoie ca organismul să mai producă acest acid, pentru că acesta este deja pregătit şi aşteaptă să fie absorbit imediat.
Această absorbţie imediată a MSG-ului ridică nivelul glutamatului în sânge de 8-10 ori, de unde apar şi aşa-numitele efecte negative.

De ce este folosit MSG?

Există câteva motive pentru care MSG este folosit în alimente:
– MSG este ieftin. Prin adăugarea de MSG alimentelor inferioare din punct de vedere calitativ percepţia asupra aromei este îmbunătăţită ceea ce îi face pe oameni să creadă că produsul respectiv este de o calitate superioară. De asemenea, utilizarea MSG reduce costurile de producţie şi creşte profitul.
– Pancreasul este stimulat de MSG. Acest lucru determină eliberarea de insulină chiar şi atunci când nu există carbohidraţi asupra cărora să acţioneze. Excesul de insulină determină o scădere a zahărului din sânge ceea ce ne face flămânzi şi duce la mâncatul în exces şi obezitate. (Din nou profit pentru producători de alimente procesate.)
– Glutamatul sau MSG este transformat de organism în GABA. GABA acţionează ca un tranchilizant, asemănător valiumului.
– MSG provoacă dependenţă. Acesta cauzează o poftă pentru alimentele care conţin MSG. MSG a mai fost numit şi nicotina alimentelor. Poftele duc la un consum mai mare şi la un profit mai crescut pentru producătorii de alimente procesate.

Cum acţionează MSG sau glutamatul?

Glutamatul este un neurotransmiţător ceea ce înseamnă că transportă impulsuri nervoase de-a lungul întregului corp. MSG stimulează activitatea celulelor nervoase. Aşadar este un neurotransmiţător excitator.
Un echilibru extrem de delicat există între aceşti neurotransmiţători şi este vital ca acest echilibru să fie menţinut pentru a asigura sănătatea organismului.
De exemplu, în cazul persoanelor care au suferit un atac cerebral, glutamatul în exces provoacă supra-stimularea celulelor nervoase ceea ce duce la moartea acestora. Medicamentele care să blocheze glutamatul sunt folosite pentru a elimina pagubele produse de MSG.
În mod normal, aminoacizii în exces din organism sunt transformaţi în alţi aminoacizi prin eliminarea nitrogenului şi schimbarea lor în “combustibil” pentru organism, care este depozitat. Acest proces are loc în ficat.

Dar, la persoanele a căror ficat nu este 100% sănătos, acest proces este îngreunat, ceea ce duce la ruperea echilibrului neutransmiţătorilor.
Acest lucru duce la niveluri de glutamat în exces în organism şi are consecinţe negative asupra sănătăţii.

MSG nu provoacă doar dependenţă, ci şi un consum ridicat poate avea complicaţii de sănătate severe pe o perioadă lungă de timp.
Unele dintre ele sunt: presiune arterială mare, autism, dezechilibru hormonal, epilepsie, alergie alimentară, astm, cancer, sterilitate la femei, senzaţia de zdrăngănit în ureche, ritm cardiac neregulat sau rapid şi atacuri de cord, disfuncţii tiroidiene, obezitate, diabet de tip 2, leziuni ale retinei şi o agravare a situaţiei celor cu o concentraţie scăzută a zahărului din sânge.
Alimente pe care este bine să le evitaţi

MSG este adăugat nu numai alimentelor chinezeşti ci şi supelor, produselor din carne procesate şi legumelor. Deşi MSG este folosit de peste un secol, au existat şi numeroase raportări cu privire la reacţiile negative ale alimentelor ce conţin glutamat monosodic.
Standardul Global pentru procesarea alimentelor este Codex Alimentarius care clasifică glutamatul (MSG) ca şi GRAS (Recunoscut în mod general ca fiind sigur), un înlocuitor sigur pentru sare. Codex Alimentarius este elaborat de FAO/OMS ( Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură/ Organizaţia Mondială a Sănătăţii) şi este momentan standardul internaţional pentru alimente procesate.
Conform acestui cod alimentar, glutamatul poate fi adăugat la orice.

Întrebarea este ce alimente trebuie să evităm? Lista acestor alimente este copleşitoare. Este suficient să spunem că, în primul rând, trebuie evitate produsele de fast-food. Acestea sunt cele care încalcă cel mai mult utilizarea MSG.

Instituţiile care reglementează utilizarea MSG nu solicită producătorilor dezvăluirea surselor MSG. De asemenea, aceste instituţii nu au stabilit nici o limită asupra cantităţii de MSG adăugată alimentelor.

Aditivii vin din Germania, din Elvetia, din Marea Britanie si din tarile asiatice. Monoglutamatul de sodiu este unul din best-seller-uri. Un sac costa cativa euro, mai ieftin decat carnea pura!

LACTAT DE POTASIU – E326 – corector de aciditate, agent de intarire – considerat INOFENSIV
CITRAT DE SODIU – E331 – acidifiant, stabilizator, antioxidant, emulgator, chelant al metalelor grele, aromatizant, artificial – INOFENSIV
AMIDON MODIFICAT sau amidon oxidat – E 1404 – agent artificial de ingrosare, glazurant, agent de incarcare – NU SE RECOMANDA CONSUM FRECVENT
E 1414 – fosfat de diamidon acetilat, agent artificial de ingrosare, stabilizator, agent de incarcare – NU SE RECOMANDA CONSUM FRECVENT
E 1412 – fosfat de diamidon – agent artificial de ingrosare, glazurant, agent de incarcare – NU SE RECOMANDA CONSUM FRECVENT
CARAGENAN – E407 – gelifiant, agent de ingrosare natural – NU SE RECOMANDA CONSUM FRECVENT
XANATAN -E415 – guma xantan – agent de ingrosare natural/artificial si gelifiant artificial, vegetal – A SE CONSUMA CU MODERATIE
GLUTAMAT MONOSODIC – E621 potentiator artificial sau natural de aroma – NU SE RECOMANDA CONSUM FRECVENT
NITRIT DE SODIU – E250 – conservant, colorant indirect al carnii, artificial – NU E RECOMANDAT CONSUM FRECVENT, A SE EVITA DE PERSOANELE SENSIBILE

Comentarii

comentarii