VIDEO Inca patru zile de ger napraznic – Prognoza meteo

România va mai dârdâi serios de frig încă 4 zile. 37 de județe rămân sub atenționare cod galben, iar temperaturile vor ajunge până la minus 28 de grade Celsius. – Scenariul nopților precedente se păstrează și pentru cea care urmează. Vreme deosebit de rece, geroasă, pe toate zonele montane, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Transilvaniei, locuri unde minimele se vor situa între –16, –17 grade și –10, –11 grade. În restul Transilvaniei, Maramureș, Crișana și mare parte din Banat vom avea între –5 și –8 grade. Iar în nordul Moldovei și vestul extrem vom avea din nou valorile cele mai plăcute ale nopții, –2, –4 grade. Maximele zilei vor fi de –11, –13, –14 grade în zonele montane înalte, –7, –9 în celelalte zone montane, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Transilvaniei. Nordul și centrul Transilvaniei și Maramureșul vor avea –5, –7 grade, iar Moldova, Crișana și Banat, între 0 și -2 grade.Iată cum va arăta vremea în fiecare zi pentru zona noastra:

Vineri

În vestul țării se anunță mulți nori dar și un pic de soare. Temperaturile vor ajunge până la 1 grad, cu plus. La munte: vreme geroasă, înnorări temporare dar, șansele de ninsoare vor fi scăzute. La mare altitudine, vântul va spulbera zăpada. În sud-vestul țării este vreme geroasă la începutul zilei și vor fi condiții de ceață cu chiciură. Mai apoi soarele își va face apariția și temperatura aerului va crește cu 4-5 grade față de ieri.

Sâmbătă vor fi înnorări temporare și izolat vor fi posibile fulguieli.

Duminică cerul va fi variabil, dar seara și noaptea, în Carpații Occidentali, vor fi înnorări și izolat va ninge slab.

Luni cerul va fi acoperit de nori și local va ninge mai ales în Carpații Orientali. Vântul va sufla mai tare pe creste.

Comentarii

comentarii