VIDEO Investiție sub semnul întrebării la Caransebeș din cauza unui consilier local

În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Caransebeş au avut loc dispute pe marginea unui proiect de hotărâre privind parcelarea unei zone din extravilanul Caransebeşului, din zona fostului tancodrom, între schitul Sfântului Pantelimon şi centura de ocolire a Caransebeşului. Consilierul local din partea grupului PPDD, Elena Avasilcăi a susţinut că nu poate fi scos la parcelat un teren care deja a fost vândut o dată.
Marcel Vela s-a mai arătat nemulţumit si de faptul că un consilier care a depus un jurământ la începutul mandatului, nu luptă pentru dezvoltarea acestui oraş, mai ales că terenul va fi parcelat tocmai pentru că, un om de afaceri italian doreşte să investească aproape 3 mil de euro în realizarea unui parc fotovoltaic pe 3 ha de teren din această zonă. Edilul şef a mai explicat că păşunea municipiului, care se întinde pe câteva zeci de hectare are acelaşi număr topografic însă suprafaţa de teren care se doreşte a se parcela este lipsită de sarcini, conform documentaţiei anexate proiectului de hotărâre. Mai mult chiar primarul din Caransebes Marcel Vela a mai afirmat ca respectivul consilier local are un interes personal în această zonă întrucât este în proces cu primăria, tocmai pe un teren din această zonă, astfel că există un conflict de interese, în urma căruia consiliera a menţionat că va contesta în instanţă proiectul de hotărâre.
A fost singurul vot impotriva, in conditiile in care ceilalti 3 consilieri locali din grupul PPDD au votat pentru respectivul proiect de hotarare, a mai spus primarul din Caransebes.

Comentarii

comentarii