EXCLUSIV VIDEO La un pas de tragedie – Incendiu de apartament la Resita

Aseară, în jurul orei 17.45, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa, au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament într-un bloc cu 10 etaje (la etajul 7) din municipiul Reşiţa în mijlocul orașului.
Pentru stingerea incendiului, la locul evenimentului au fost trimise de urgenţă trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţa SMURD. Ajunşi la faţa locului, pompierii au evacuat mai multe persoane, pentru a evita intoxicarea cu fumul dens degajat din incendiu.
Incendiul, se pare, că a pornit din balcon, unde au ars câteva cauciucuri, un raft de lemn şi cutii de carton. Au fost avariate şi câteva bunuri din camera de lângă balcon, dar s-a reuşit lichidarea incendiului, înainte de a se propaga şi la celelalte camere ale apartamentului.

Pompierii militari spun: ,,Cauză probabilă a incendiului este în curs de stabilire”. Pe surse, am aflat că există probabilitatea foarte mare ca de undeva de la etajele superioare să fi fost aruncată o țigare aprinsă care a aterizat în balcon. Acolo fiind materiale inflamabile, incendiul s-a extins la tot ce există în balcon.

Culmea este că proprietara apartamentului se afla în casă, în bucătăria apartamentului unde pregătea niște fursecuri ajutată fiind de nepoții săi. celor trei nici nu le-a trecut prin cap ce se întâmplă în cealaltă parte a apartamentului. Au aflat de la niște vecini că le arde balconul în momentul în care au fost sunați la telefon.

Din fericire, proprietara apartamentului, o pensionară de peste 70 de ani, are asigurare pe locuință. Focul a afectat și apartamentele de la etaj, mai degrabă fumul, iar apa folosită de pompieri a ajuns până la etajul trei. O persoană a fost intoxicată ușor cu fum, dar echipajul SMURD sosit la fața locului i-a administrat oxigen și i-a acordat primul ajutor și nu a fost nevoie de deplasarea ei la spital.

Comentarii

comentarii