VIDEO Lider sindical la Resita: problematica sindicală este modificarea legislaţiei muncii

Secretarul general al CNS Cartel Alfa, Petru Dandea, a declarat la Reşiţa, că problematica sindicală la nivel naţional o reprezintă, la momentul actual, modificarea legislaţiei muncii.
”Principala problematică sindicală la nivel naţional, în această perioadă, e vechea noastră luptă de modificare a legislaţiei muncii, care, din păcate, se pare că pe presiunea exercitată de corporaţiile multinaţionale, care domină economia în România, nici actualul Guvern nu are curajul de a produce vreo modificare, ceea ce are ca efect împiedicarea negocierilor contractelor colective de muncă. Noi credem că prin presiunile pe care le facem pe executiv şi care vor veni în cascadă, pentru că am contactat inclusiv Comisia Europeană, ce ne va sprijini în perioada imediat următoare. Este foarte importantă, pentru proiectul de dezvoltare pe care actualul Guvern îl are, o modificare a acestei legislaţii, pentru că, altfel, creşterea veniturilor bugetare care să permită punerea în operă a respectivelor politici de dezvoltare nu se va produce”, a afirmat Petru Dandea, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa.

Acesta spune că, în România, în prezent, aproape că nu mai există contracte colective de muncă negociate de organizaţii sindicale. Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, care acoperea toţi salariaţii din economia naţională este interzis ca negociere prin Legea nr. 62/2011. Vechile contracte de ramură, acum numite contracte la nivel de sector, nu mai există, deoarece condiţiile din această lege nu pot fi îndeplinite de organizaţiile patronale şi sindicale de tip federaţie, fiindcă nu acoperă 50% plus unu din numărul de salariaţi de la nivelul sectorului.

În ceea ce priveşte contractele la nivel de întreprindere, în opinia lui Dandea, situaţia este şi mai dramatică.

”Înainte de modificarea legii, în anul 2011, aveam peste 26 mii de contracte colective de muncă încheiate la nivel de întreprindere sau instituţie publică, iar acum mai sunt 14 mii, din care doar 2.000 sunt negociate de organizaţii sindicale. Celelalte 12 mii sunt negociate de aşa-zişii reprezentanţi ai salariaţilor, iar în raport cu aceştia, pot să vă spun că legea nu prevede o procedură de alegeri şi, de regulă, ei sunt oameni numiţi direct de către angajator sau patron. Guvernul va fi, însă, anul viitor, într-o situaţie extrem de dificilă, pentru că acele majorări salariale aprobate prin lege, la mijlocul acestui an, pentru sectorul bugetar, evident nu vor putea fi onorate, dacă în sectorul economiei reale, sindicatele nu vor putea negocia şi produce creşteri salariale prin negocierile colective ce au loc în economia reală”, a subliniat secretarul general al Cartel Alfa.

Potrivit lui Dandea, sindicatele nu pot să negocieze contracte colective de muncă, pentru că acea condiţie de 50% plus unu, care funcţionează la nivel de sector funcţionează şi la nivel de întreprindere. El susţine că ”nu există în nicio ţară din Uniunea Europeană astfel de condiţii draconice de reprezentativitate”.

La rândul său, preşedintele CNS Cartel Alfa Caraş-Severin, a precizat că slăbirea sindicatelor are loc pe fondul unei strategii foarte bine pusă la punct, în care aspectul legislativ este dublat de o campanie puternică de discreditare a mişcării sindicale.

Preşedintele Cartel Alfa Caraş-Severin, Marian Apostol, a fost reales, vineri, în această funcţie, cu o unanimitate de voturi, în cadrul Adunării generale de alegeri.

Cu acest prilej a fost prezentat şi raportul de activitate al filialei pentru perioada 2013 – 2017 şi a fost ales Biroul executiv care va reprezenta filiala Caraş-Severin a CNS Cartel Alfa în perioada 2017 – 2021.

Comentarii

comentarii