VIDEO O nouă campanie a echipei Oameni cu Suflet – Hrana pentru animale

După ce au adunat mâncare pentru oamenii nevoiaşi, pentru azilul de bătrâni, Alin Savu și voluntarii care îl sprijină, s-au gândit de această dată- şi la animăluţele fără stăpân. Timp de o săptămână, au colectat hrană de la toţi cei care au dorit să se alăture acţiunii pentru a ajuta căţeii şi pisicile fără stăpân. Hrană a fost dusă la padocul amenajat de elveţienii de la WIOCA în apropiere de localitatea Brebu. Campania a fost demarată de Alin Savu pe facebook iar reșițenii cu suflet bun, au răspuns cu drag, așa cum fac de fiecare dată.

Cei 90 de câini, dar şi cele câteva pisicuţe care şi-au găsit cămin la padocul WIOCA, au primit vizita voluntarilor cu suflet mare. Aceştia nu au mers cu mâna goală, ci încărcaţi de saci şi punguţe cu hrană uscată, dar şi conserve speciale pentru câini şi pisici. Mâncarea a fost adunată de Alin Savu și prietenii săi de la reşiţeni inimoşi şi este suficientă pentru a asigura hrana animalelor câteva zile bune de acum încolo.

Chiar dacă animalele de la padoc nu duc lipsă de nimic, sunt bine îngrijite şi hrănite, orice acțiune caritabilă de acest gen este mai mult decât binevenită.

Pentru Paşte, Alin Savu împreună cu prietenii săi și cu ajutorul celor care doresc să facă un bine, pregăteşte o nouă campanie umanitară pentru a-i ajuta pe oamenii aflaţi în dificultate, pentru a-i face să se bucure de sărbători, aşa cum se cuvine.

Comentarii

comentarii