VIDEO Pagube de peste 24 milioane de lei la nivelul Banatului Montan

La nivelul judeţului Caraş-Severin, numărul situaţiilor de urgenţă înregistrate în 2017 a scăzut cu peste opt procente, faţă de anul anterior, însă aproape s-au dublat intervenţiile pentru stingerea incendiilor. Pagubele înregistrate în urma incendiilor se ridică la peste 7,31 milioane lei, iar cele în urma inundaţiilor la peste 17 milioane lei.

Cele mai multe incendii izbucnite au avut ca principale cauze de producere focul deschis în spaţii deschise, instalaţiile/echipamentele electrice defecte sau improvizate, coşurile/burlanele de fum defecte sau necurăţate, mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate, precum şi acţiunea intenţionată. Cele mai multe incensii la construcţii s-au manifestat la gospodăriile cetăţeneşti, iar în cazul incendiilor de vegetaţie, la terenurile primăriilor. ”În anul 2017, în judeţ au fost înregistrate 3.718 intervenţii în situaţii de urgenţă, cu 301 mai puţine decât în 2016, în scădere cu 8,1%. În comparaţie cu 2016, însă, când au fost înregistrate 406 intervenţii pentru stingerea incendiilor, pe parcursul anului 2017 s-au înregistrat 892 de intervenţii, din care 571 au fost incendii de vegetaţie uscată şi altele”, a declarat luni, la şedinţa de evaluare pe anul trecut a activităţii ISU ”Semenic” al judeţului Caraş-Severin, inspectorul şef Cristinel Coneriu.

Pagubele înregistrate în urma incendiilor se ridică la peste 7,31 milioane lei, iar cele în urma inundaţiilor la peste 17 milioane lei.

Printre multe alte dificultăţi întâmpitane în 2017 de reprezentanţii ISU Semenic se numără formularea neclară a unor prevederi legislative, referitoare şa aplicarea sancţiunilor contravenţionale, deficitul de personal, slaba operaţionalizare a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi interesul scăzut al unor comitete locale privind activităţile de înştiinţare-alarmare organizate bilunar de ISU Semenic. Nu în ultimul rând, este vorba de persistenţa lipsei resurselor financiare în ultimii ani, neîncadrarea posturilor de scafandri, care are ca efect un timp de răspuns mai mare, din cauza solicitării dislocării unor echipaje din alte judeţe, dar şi lipsa poligoanelor şi bazelor de pregătire pentru personalul operativ.

Comentarii

comentarii