VIDEO Prima zapada peste Banatul Montan din iarna 2017- 2018

Judeţul Caraş-Severin nu se află sub avertizare meteorologică, dar a nins şi peste Banat. Oamenii îşi doreau așa de mult zăpada încât credeau că nu o să mai vină. La Reşita a început să ningă astă noapte după ora 2. Zăpada nu este mare, abia are 3-4 cm, dar….este. Avem. In 2016, prima zapada a cazut la Resita in noaptea de 12 spre 13 noiembrie si a fost mult mai mare.


Aproape toţi – de la cei mici- la cei mari, se bucura de prima zăpadă. Fiecare îşi aminteşte de momentul copilăriei, de întâmplări şi trăiri de atunci când toate sunt frumoase şi totul este bine, am văzut oameni în toată firea privind cerul şi zâmbind fulgilor de nea şi amintirilor.

Pe Semenic, stratul de zăpadă este consistent, drumul de la Prislop până in stațiune a fost reparat de mama natură, Cornel Podeanu a pus oala cu vin la fiert și încă de vineri se poate da cu sania. De azi, cu grijă, probabil se va putea schia.


Reşiţenii au pus mâna pe aparate foto şi pe telefoane şi au făcut poze pe care le-au făcut publice. Vă prezentăm mai jos o colecţie adunată de pe fb în această dimineaţă.

In ceeace privste starea drumurilor, DRDP Timisoara spune ca: „Utilajele actioneaza inca de azi noapte pe drumurile din vestul tarii: peste 90 de autoutilaje au raspândit 328 tone material antiderapant si 0,44 tone solutie de clorura de calciu, pe DN6, DN57, DN67D, DN66A, DN57B (SDN Orsova); DN66, DN66A,DN76 (SDN Deva); DN6, DN58, DN68 (SDN Caransebes); DN7, DN7B (SDN Arad); DN6, DN58A, DN58B, DN57, DN59, DN59B, DN59D, DN59C, DN59E, DN59F (SDN Timisoara) si pe autostrada A1. Adaptati viteza la conditiile de drum si nu uitati de anvelopele de iarna!”

Comentarii

comentarii