VIDEO Traian Băsescu a dat girul candidaților PMP in Caraș Severin

Traian Băsescu a participat la Reşiţa la lansarea candidaţilor Mişcării Populare, pentru alegerile din 5 iunie 2016. La Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, a fost întâmpinat cu pâine şi sare.
După intonarea imnului României, evenimentul a fost deschis de cuvântul preşedintelui Mişcării Populare (MP) Caraş-Severin, Ionuț Popovici care s-a declarat încântat de creşterea spectaculoasă a partidului într-un singur an şi mândru să facă parte dintr-o echipă atât de valoroasă. Au fost prezentaţi oaspeţii, lideri ai Mişcării Populare din diaspora, care au venit din Germania şi Austria să susţină partidul în alegeri. Ingrid Hohr, preşedintele MP din Germania a subliniat faptul că Traian Băsescu are numeroşi susţinători în Germania, la fel şi doctorul Paul Purea, un medic cu o mare experienţă dovedită în Germania, care s-a întors acasă pentru a candida la Primăria Reşiţa.
Au vorbit primarul Bocşei, Eugen Cismăneanţu, şi Paul Purea, candidatul MP la Primăria Reşiţa, după care, au fost prezentați toți candidații PMP la primăriile din Caraș Severin. Acest moment în puteți vedea și în materialul nostru video.

Traian Băsescu, a vorbit despre sănătate, educaţie şi muncă, acestea fiind drepturi prevăzute în Constituţie. Un alt element important subliniat de Băsescu a fost cel cu privire la demersurile privind unirea Republicii Moldova cu România.
Referitor la ,,obiectivele de țară” vehiculate de unii și alții, Traian Băsescu a spus că: „Acestea nu pot fi obiective de ţară. Sunt obligaţii asumate de noi în Tratatul de Aderare. Nu poţi să spui, în 2016, îmi asum acest obiectiv de ţară, când Băsescu, în aprilie 2005, a semnat Tratatul de Aderare cu aceste obligaţii asumate. Acestea nu înseamnă nimic nou sub soare. Păcat că nu le-am îndeplinit până acum, dar nu pot fi obiective de ţară. Eu am propus şi duminică, la Bucureşti s-a dat un vot în unanimitate, a peste 2200 de delegaţi, ca obiectivul de ţară asumat de partidul Mişcarea Populară să fie reunificarea ţării, Republica Moldova şi România trebuie să revină la a fi România până la Nistru. Şi, pentru că nu vreau ca subiectul să fie speculat, vreau să intru în detaliu. I-aţi văzut pe foarte mulţi la televizor, că nu e momentul, că nu e clipa astrală, nu vor americanii, nu vor francezii,… A!, nu vor nemţii! Nu vrea Rusia! Credeţi-mă, 10 ani am fost preşedintele României şi ori de câte ori am avut ocazia am deschis discuţia despre acest proces, care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să fie declanaşat de România şi Republica Moldova. De ce? Pentru un motiv simplu: noi trăim acum după voinţa a doi criminali. Unul s-a numit Hitler şi unul s-a numit Stalin. Ei şi-au pus miniştrii de externe, Ribbentrop şi Molotov, să semneze celebrul pact Ribbenntrop-Molotov. România şi românii, nici cei din stânga Prutului, nici cei din drepata Prutului, n-au fost întrebaţi vreodată dacă vor să trăiască despărţiţi!”, a spus Traian Băsescu.

Infocs vă prezintă un material video complet cu tot ce s-a petrecut și vorbit la Casa de Cultură din Reșița în prezența președintelui Traian Băsescu.

Comentarii

comentarii