VIDEO Traversarea pe ,,zebră” a devenit ,,roata cu noroc” la Reșița

La o statistică făcută la repezeală, se poate observa ușor că în ultima lună, mai bine de jumătate din accidentele rutiere petrecute pe Bulevardul Republicii din Reșița, au avut ca victime persoane mai în etate aflate pe trecerea de pietoni. Și am pute-o începe de la Intim și să terminăm cu Câlnicul. Mai grav este că toți cei accidentați, treceau regulamentar strada, prin loc marcat. După accidentele ,,la indigo” petrecute pe trecerea de pietoni din zona Intim, Duminică după-masa, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident la intersecţia Bulevardului Republicii cu strada Progresului din municipiul Reşiţa, în urma căruia o persoană a fost rănită uşor. Mai exact, pe trecerea de pietoni de la Victoria spre Parcul Tricolorului.

[youtube id=” JhJyq_xKVR0″]

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că în timp ce M.F., în vârstă de 26 de ani, conducea un autoturism cu numere de Timișoara din direcţia Renk spre complexul Victoria, nu a acordat prioritate unei femei care s-a angajat în traversarea regulamentară a străzii, şi a accidentat-o.

În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a femeii în vârstă de 79 de ani, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi a rămas internată.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind pozitiv. Că băiatul luase ,,una mică la bord” și că ,,purta număr mare la pantofi” – se poate vedea și după lungimea urmelor de frânare – peste 15 metri.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. De remarcat este faptul că ,,domnișoara” aflată alături de tânăr în mașină, l-a luat pe reporterul nostru la întrebări – nemulțumită că acesta își face treaba. Suntem de părere că în loc să se lege de jurnaliști, mai bine ar fi avut grijă ca ,,amicul” să nu consume băuturi alcoolice și apoi să urce la volan. Nu de alta, dar asemenea indivizi, riscă să omoare oameni nevinovați pe trecerea de pietoni.

Comentarii

comentarii