Vacanța de iarnă a însemnat pe liceeni și elevii de gimnaziu multă zăpadă, dacă au avut posibilitatea să urce la munte, chiar și pentru o zi. Asta pentru că pe Semenic se schiază din plin. Nu trebuie scoasă din calcul nici pârtia de la Văliug, unde motoarele telescaunului s-au încins de atâția clienți. Doar pe Muntele Mic este ceață și vreme rea, chiar dacă și acolo stațiunea este plină de turiști! Se pare că doar cu drumurile sunt ceva probleme iar telescaunul de la Crivaia nu face față numărului mare de turiști care vor să urce pe Semenic.
Pentru că locuitorii din Reșița și Caransebeș nu au avut parte de zăpadă consistentă în acest an, la munte distracția a atins cote maxime, iar pensiunile au funcționat la capacitate maximă pe aproape toată durata vacanței de iarnă. Cu mic, cu mare, însoțiți de părinți sau
chiar și singuri liceenii au luat cu asalt munții din Caraș-Severin. Stratul de zăpadă de pe Semenic depășește pe alocuri peste o jumătate de metru, iar pârtiile funcționează perfect pentru practicarea sporturilor de iarnă.
„Pe Semenic pârtiile au fost pline de schiori. Pe Goznuța, pârtia de Toobing, Idioții și Crucea de Brazi s-a schiat chiar și în cursul săptămânii. Locurile de cazare sunt ocupate la maximum, iar cei mai mulți turiști sunt veniți din județele Timiș și Arad” spune Cornel Podeanu, renumit pe munte pentru celebrul său vin fiert. Tot în zona Semenic, iubitorii sporturilor montane au la dispoziție și pârtia cu zăpadă artificială de la Casa Baraj. Foarte mulți elevi au urcat sus pe munte pentru că este ultimul week-end de vacanță, dar și pentru că de astăzi aceștia au gratuit la dispoziție autobuze care pleacă din Reșița spre pârtia de la Crivaia și spre cele de pe Semenic.
Info CS