VIDEO Vis devenit realitate- Banatul Montan va avea unitate SMURD, pe Aeroportul Caransebeş

smurdPe Aeroportul Caransebeş va funcţiona, în curând, o unitate militară de tip SMURD.
Demersurile au fost începute de anul trecut de către primarul Marcel Vela. După documentaţia necesară, în acest sens, el a invitat la Caransebeş un ministru secretar de stat din MAI şi un general de armată cărora le-a prezentat planul său.
Consilierii judeţeni din Caraş-Severin, au făcut un nou pas în ceea ce priveşte crearea, cu ajutorul Ministerului de Interne, a unei unităţi militare de tip SMURD, pe Aeroportul din Caransebeş.
Este cel de-al doilea pas făcut în realizarea acestei unităţi militare de timp SMURD, la Caransebeş, pentru că, în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Caraş-Severin de anul trecut, s-a dat acordul de principiu. Acum urmează ca Ministerul de Interne să aducă la Caransebeş un punct de lucru al Romatsa, firma care se ocupă cu dirijarea zborurilor.
La Caransebeş, situaţia aeroportului este un pic amestecată- de altfel, tipic mioritic şi românesc. De pildă, turnul de control existent pe Aeroportul Caransebeş, este în proprietatea Consiliului Judeţean, o parte din pistă aparţine unui om de afaceri, terenul din mijlocul aeroportului altcuiva, hangarul şi alte clădiri- Consiliului Local Caransebeş.
Practic, Aeroportul din Caransebeş poate fi funcţional la această oră, este adevărat că doar parţial. Deocamdată, se poate vorbi doar de elicoptere ori avioane uşoare, pentru turişti care doresc să vină pe Muntele Semenic ori Muntele Mic sau chiar la Herculane.
Pe Aeroportul Caransebeş va funcţiona, în curând, o unitate militară de tip SMURD.
Demersurile au fost începute de anul trecut de către primarul Marcel Vela. După documentaţia necesară, în acest sens, el a invitat la Caransebeş un ministru secretar de stat din MAI şi un general de armată cărora le-a prezentat planul său.

Comentarii

comentarii