VIDEO Ziua Diasporei la Resita cu campioni olimpici si muzicieni de renume mondial

Centrul Civic din Reșița a fost gazda unui eveniment de suflet prin care Primăria Reșița a ales să se alinieze altor orașe din țară care pe data de 15 August celebrează ”Ziua Diasporei”.
Evenimentul și-a propus încurajarea dezvoltării locale prin repatrierea românilor care să investească în localitatea natală și să aducă plus valoare comunității prin experiența acumulată peste hotare și viziunea occidentală.
Au fost prezenți alături de reșițeni personalități de marcă ce au împărtășit din experința lor din perioada în care au trăit peste hotare, subliniind faptul că niciodată nu au uitat să revină acasă.

”Eu am plecat de aici și am trăit 32 de ani în America cu acest sentiment de vinovăție, că am plecat de aici când a fost cel mai greu și m-am întors ca să-mi plătesc niște datorii. Prietenii mei cei mulți și cei adevărați sunt aici, eu m-am întors acasă… Deși trăim vremuri grele în care se scoate istoria din școli, în care nu mai știm să vorbim limba română, în care ne conduc oameni care nu știu să ne conducă, dar eu sper că este numai o perioadă grea, noi avem puterea să revenim. Noi suntem aici de 8000 de ani și ar trebui să nu uite românii că noi suntem cel mai vechi popor din Europa”, au fost cuvintele adresate românilor de către maestrul Sabin Păuța, prestigios muzician, compozitor, dirijor și profesor.

Campioana României si olimpica la înot, Luminiţa Dobrescu, a mărturisit că în toți anii petrecuți în străinătate mereu s-a gândit să revină acasă și că niciodată nu a uitat cum este să fii acasă. Sportiva de renume mondial a precizat că se gândește la un proiect prin care să ajute sportul reșițean și mai ales înotul să ajungă pe cele mai înalte culmi, așa cum a fost cândva înotul reșițean.

”Prin cunoștințele mele și experiența mea, dacă pot o să-i ajut și cu mare drag o fac. De asta sunt acasă, să ajut și să ridicăm sportul reșițean la nivelul pe care l-am avut”, a spus campioana olimpica Luminița Dobrescu.

,,Ziua Diasporei” reprezintă un prim și important pas în acest sens. Cu acest prilej, la evenimentul din 15 august, ne-au onorat cu prezenţa o parte dintre personalităţile de marcă ale municipiului, care au trăit peste hotare, petru a ne împărtăși din experiența lor: campioana României la înot, Luminiţa Dobrescu, alături de primul medaliat olimpic român, Gheorghe Megelea, şi de maestrul Sabin Păutza – prestigiosul muzician, compozitor, dirijor și profesor de renume m ondial” a spus primarul Ioan Popa.

Publicul prezent la evenimentul muzical din centrul Reșiței a apreciat inițiativa Primăriei și pe chipurile celor adunați cu mic cu mare s-a putut citi entuziasmul la apariția invitaților din spectacol, Mihai Mărgineanu fiind, cum era e așteptat, cel mai gustat moment al evenimentului.

Comentarii

comentarii