VIDEO Meditaţii fără elevi în liceele reşiţene

Elevii care au terminat clasa a XII a, se pregătesc de a doua sesiune a bacalaureatului. Ca să le fie mai uşor şi să se poată pregătii, o parte dintre profesori – mai ales de la liceele unde rezultatele au fost slabe, au fost chemaţi din concediu pentru a face meditaţii gratuite cu elevii.

Numai că, n-a fost să fie. Sălile de clasă sunt pregătite, dascălii îşi aşteaptă elevii, dar elevii lipsesc. Cu desăvârşire. La Colegiul tehnic Reşiţa, la cel Economic al Banatului Montan sau chiar la Traian Lalescu, luni nu s-a prezentat nici un elev pentru meditaţii.

,,Dascălii nu s-au supărat şi spun că ei vor veni în continuare – chiar şi pentru un singur copil care vrea să înveţe, numai să vină. Ei sunt convinşi că situaţia se va schimba după data de 1 august când probabil interesul va fi mult mai mare! spune profesorul de română Mădălina Chiosa de la Colegiul Economic al Banatului Montan.

,,Potrivit metodologiei, prima probă orală, cea la limba română va avea loc în 20-21 august, fiind urmată în 21-22 august, de cea la o limbă modernă. Evaluarea competenţelor digitale se va desfăşura în 23-24 august, iar în 27 august vor începe examinările scrise, cu limba şi literatura română. Acestea vor continua în 28 august cu limba maternă, în 29 august cu proba obligatorie a profilului. În 31 august va fi ultima probă a examenului de bacalaureat, cea la alegere a profilului şi specializării, iar în 2 septembrie vor fi afişate rezultatele, după care vor putea fi depuse contestaţii. Elevii vor afla notele finale în 5 septembrie” spune directorul Colegiului tehnic, profesorul Niculae Şerban.

,,Elevii declaraţi respinşi în prima sesiune a examenului de bacalaureat au intrat din nou în febra pregătirilor. la chemarea directorilor care urmează cerinţele ministrului sănătăţii, profesorii renunţă la o bună parte din concediul de odihnă şi vin în ajutorul lor, organizând până atunci meditaţii gratuite. Cel puţin aşa ar trebui să fie pentru că, din păcate, astăzi, la nici un liceu din Reşiţa, nu s-a prezentat nici un elev pentru a face meditaţii cu profesorii care au renunţat la concedii” spune profesorul de biologie, Lucia Munteanu de la acelaşi Colegiu.

În judeţul Caraş-Severin, rata de promovabilitate în urma primei sesiuni a fost de 31,29%.

Comentarii

comentarii