VIDEO Polițiștii de la ,,rutieră” au dat în mintea copiilor de 1 Iunie, dar i-au învățat pe micuți reguli de circulație

DSC04556De Ziua Copilului, poliţiştii rutieri au fost prezenţi la Şcoala Gimnazială
nr.7 Reşiţa pentru a prezenta elevilor autospeciala de poliţie.
Cele câteva sute de copii au fost încântaţi cu au putut urca în maşina de
poliţie, dar şi mai bucuroşi au fost de sirenele acesteia.
Cadrele didactice ale unităţii de învăţămâna au organizat, în data de 31 mai
a.c., activităţi în aer liber precum desene pe asfalt, concurs de biciclete, role şi
triciclete.

În cadrul acestor activităţi au fost prezenţi poliţiştii rutieri care le-au
amintit copiilor principalele reguli de circulaţiei, dar au şi dat startul întrecerilor
sportive.
Nicio întrebare nu i-a luat prin suprindere întrucât elevii au fost foarte bine
pregătiţi şi ei ştiu că trebuie să traverseze doar pe trecerile de pietoni, la culoare
verde a semaforului, iar cu bicicleta au voie doar pe pistele de biciclete şi în
parcuri.
Ca de fiecare dată prezenţa poliţiştilor i-a fascinat pe cei mici, unii dintre ei
declarând chiar că vor deveni oamenii ai legii atunci când vor fi mari.

Comentarii

comentarii