Vis de copil, Tabăra Lions pentru copiii proveniți din medii defavorizate VIDEO

S-a încheiat cea de a 3 ediție a taberei de vară organizată de Clubul Lions Onix Reșița și Asociația Humanitas ProDeo din Oțelu Roșu pentru copiii cu probleme sociale.

În stațiunea Secu, s-a desfășurat în aceste zile Tabăra socială” Vis de copil” în organizarea Clubul Lions Onix Reșița. 20 de copii din Banatul Montan cu rezultate foarte bune la învățătură au luat parte la ediția a III-a a acestei tabere organizată pentru copii care provin din familii cu probleme financiare sau fără părinți.

Timp de o săptămână, copiii au avut un program ce a cuprins diverse activități: sportive, ateliere de pictură, de produse hand made, orientare turistică, de comunicare, de lectură, muzică și vizionare filme. Dar, de departe, cea mai îndrăgită și specială activitate au fost lecțiile de înot și distracția de la piscina pensiunii care a găzduit tabăra.

Copiii au fost primiți în tabără cu îmbrăcăminte, cu tot ce este nevoie pentru 7 zile (hanorace, treninguri, lenjerie intimă, încălțări, produse de igiena personală) Cei mici au fost foarte bucuroși că se pot afla într-o astfel de tabără, majoritatea pentru prima dată.

Copiii și-au făcut mulți prieteni în tabără. Cel mai mult au apreciat joacă împreună. Programul pregătit pentru cei mici a fost unul foarte divers. Zilnic copii au făcut sport, în mod organizat.

Sunt copii care au fost și anul trecut în tabără. Alții care s-au adăugat anul acesta. Ei provin din familii defavorizate sau fără părinți, dar cu toții au rezultate bune la școală. Sunt copii care chiar s-au bucurat cu adevărat pentru ceea ce văd și ce găsesc în tabără. Clubul Lions Onix Reșița, i-a așteptat pe fiecare cu câte un trusou complet de îmbrăcăminte pentru toate cele 7 zile, începând de la lenjerie intimă și până la încălțăminte.

În tabără, copiii au avut activități de hand-made și de pictură. Copiii au mai făcut orientare turistică, sport în fiecare zi. Au avut profesori de sport care au lucrat câte două ore.

Un medic le-a vorbit copiilor despre igiena personală și i-a învățat să se spele corect pe corp și pe dinți. S-au spus povești, s-au citit cărți, serile au fost cu muzică și cu filme pentru copii. Copiii au avut foarte multe activități având tot timpul ocupat cu diferite activități.

Tabăra” Vis de copil” s-a încheiat cu un program artistic pregătit de copii și tradiționalul foc de tabără..

Citeste si

Accident mortal pe DN58B, între Berzovia și Măureni. Mașina și un TIR au luat foc în urma impactului VIDEO

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs pe DN58B, între localitățile Berzovia și Măureni, …