Vrea cineva 3 milioane de lei? VIDEO

Vrea cineva 3 milioane de lei? Proiectul prin care autorităţile locale din Bozovici doresc să transforme zona în care se afla cascada Bigar într-un obiectiv turistic atractiv şi civilizat bate pasul pe loc din lipsă constructorilor. Amplasamentul a fost predat Companiei Naţionale de Investiţii însă, până acum, nicio firmă nu s-a înscris la licitaţia pentru execuţia lucrărilor. Valoarea totală a proiectului este de peste 3 milioane de lei.

Pasarela de acces, grupuri sanitare, locuri de parcare, căsuţe pentru comerţ sunt doar o parte dintre investiţiile prevăzute în proiectul care ar urma să schimbe aspectul zonei din apropierea Cascadei Bigar.

 

Cascada Bigar a devenit celebră în ultimii ani, după ce un site american de turism a plasat-o pe primul loc într-un top al celor mai frumoase căderi de apă din lume, anual, este vizitată de zeci de mii de turişti.

Cascada Bigar se afla în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beusnita, lângă drumul naţional ce leagă localităţile Anină şi Bozovici.

Comentarii

comentarii