Zâmbetul copiilor este rasplata lor – Mos Craciun a ajuns la toti copiii VIDEO

Zâmbetul copiilor este rasplata lor – Mos Craciun a ajuns la toti copiii. ,,Tocmai am mai găsit 12 copii care au nevoie de ajutor și avem nevoie de ajutorul vostru!” A fost apelul venit ieri, în jurul prânzului, din partea Asociației ,, Cultură și fapte bune”, care împreună cu partenerii lor ajută oameni care au nevoie. Așa că imediat, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu colegii de la Serviciile Operațiuni Speciale și Combaterea Crimei Organizate s-au mobilizat și au pus mâna de la mână să fie ajutoarele lui Moș Crăciun pentru acești copii mai puțin norocoși.

 

Împreună cu ceilalți oameni de bine, câțiva colegi au mers aseară în localitățile Zorlențu Mare și Zorlencior, la 5 familii care aveau nevoie de ajutor, pentru a le duce alimente, dulciuri, jucării și hăinuțe pentru cei mici.

 

La cele 5 familii au găsit copilași cu ochi mari și curioși care i-au primit mai întâi cu mirare, apoi cu bucurie și i-au răsplătit cu poezii, cântecele și sincere mulțumiri. Ne bucurăm că împreună am reușit să aducem zâmbetul pe chipul acestor oameni, acum în pragul Sfintei Sărbători de Crăciun!

 

 

 

 

Zâmbetul copiilor este rasplata lor – Mos Craciun a ajuns la toti copiii. Dacă ai fost răsplătit pentru faptele tale cu bucuria, zâmbetul și atenția unor copii, atunci , sigur vei continua, vei căuta și vei dărui.

Este al treilea an în care jandarmii cărășeni, alături de partenerii noștri am reuşit să aducem un strop de fericire pe chipul copiilor şi bătrânilor din satele din Valea Caraşului.

Am invațat cu fiecare misiune executată că „a dărui” este un sentiment trăit la intensitate mare şi de aceea cu fiecare ocazie suntem alături de persoanele care au cu adevărat nevoie de sprijin.

Sărbători fericite!

#JandarmeriaCarasSeverin

#LigaStudenților

#CabinetAvocatMirceaBobosa

#ParohiartOrtodoxăGirliște

 

*

Zâmbetul copiilor este rasplata lor – Mos Craciun a ajuns la toti copiii. Asociația „CULTURĂ ȘI FAPTE BUNE” în parteneriat cu LIGA STUDENȚILOR UEMR, INSPECTORATUL DE JANDARMI CARAS SEVERIN, PREOTUL Peica Marius, cu sprijinul domnului Ghimboașă Sergiu, cu ajutorul bonurilor donate la campania de sânge, Radio Reșița Daiana Rosca, IPJ CS prin Serviciul Rutier Alina Boeru, profesor Vera Gușe, Crucea Roșie Caras Severin Alin Cica, UEMR Chioncel Cristian și făcând„ chetă” între noi, am reușit duminică 22.12.2019 să facem câteva familii fericite. Oamenii sunt solidari și darnici pentru semenii lor, am reușit pentru pachetele făcute și duse la familiile, pachete consistente cu alimente ( zahar, griș, făină albă, făină de mălai, ulei, supco, pastă de tomată, cozonaci, prăjitură și multe altele) pentru lungă durată și 7 copii care au primit individual cadori de la Mos Craciun.  Pentru familii din Gârliste, Cârnecea și Vărădia am reușit să adunăm suma de 850 ron si multe donații în dulciuri, haine și jucării. Pentru că donațiile în haine și jucării au întrecut orice așteptare, domnul avocat Mircea Boboșa a discutat cu preotul Adrian Morariu de la Zorlenț, preot care și-a exprimat dorința și rugămintea să-i ajutăm pe cei de la domnia sa din parohie care au nevoie. Astfel s-a dat mobilizarea, am rămas profund surprinsă cât de mulți oameni știu și vor să dăruiască. Doamna purtător de cuvânt IPJ CS Alina Boeru chiar dacă este plecată din județ, a reușit să-și mobilizeze colegii polițiști, care au spus da, nu au rămas nepăsători. Astfel prin generozitatea familiei Daniel Ciucur , Inspectoratului Județean de Poliție Caraș Severin și Asociația „Cultură și fapte bune„ luni 23.12.2019, cinci familii au primit pachete consistente și 12 copii au primit individual pachete de la Moș Crăciun. Pentru aceste pachete s-a adunat suma de 1610 Ron. Mult, puțin, nu știm, știm doar că cu generozitatea, dragostea și grija pentru semenii noștri a dus la rezultate reale.

 

Zâmbetul copiilor este rasplata lor – Mos Craciun a ajuns la toti copiii. Avem oameni minunați în jurul nostru! Mulțumim tuturor celor implicați, Crăciun Fericit!

Comentarii

comentarii