Zeci de rațe sălbatice au ales să ierneze pe râul Bârzava VIDEO
Mai multe perechi de rațe sălbatice și-au făcut apariția pe râul Bârzava, în zona municipiului Reşita, dar păsările au putut fi văzute și la Moniom, la Bocșa sau în aval la Berzovia și Gherteniș. Păsările pot fi admirate pe sectorul cuprinse între podul de la Câlnic și podul de la pompierii militari din municipiu.
Bătrânii spun că după o toamnă lungă şi frumoasă, precis va urma o iarnă grea. Ba mai mult, acest lucru mai este prevestit şi de animalele sălbatice care se apropie de așezările umane.
Deşi se afla în mijlocul oraşului, pe albia râului Bârzava care străbate municipiul Reşita, au apărut ratele sălbatice. Fie solitare sau în card, acestea îşi caută de mâncare. Oamenii au început să le arunce porumb şi grâu sau bucatele de pâine.
Rațele au atras imediat privirile trecătorilor, care s-au oprit să le admire și să le fotografieze. Specialiștii spun că păsările au fost atrase de peștii și broaștele din apa Bârzavei şi spun că prezența lor în oraș în această perioadă, nu este ieșită din comun. După 1989, apa Bârzavei a fost din ce în ce mai curată, au apărut broaștele, apoi peștii și automat, și-au făcut apariția și păsările de apă.
Pe râul Bârzava ce trece prin mijlocul Reșiței, mai multe cârduri de rațe sălbatice, dar izolat și egrete, stârci, ba chiar și pescăruși, au găsit condiţii bune de trai. În oraş, temperaturile nu sunt chiar atât de scăzute, iar râul nu a îngheţat, aşa că, păsările au format, în zona din apropierea unui cartier din Reşita, o adevărată colonie, stârnind mirarea trecătorilor.
Păsările sunt foarte sperioase și zboară imediat la prezența omului, așa că cine ar vrea să le ofere mâncare, o poate face aruncând grăunțe și pâine de pe podurile din oraș fiindcă păsări au fost văzute pe tot cursul Bârzavei, până după Bocșa.