Ziua Minorităților Naționale reprezintă un bun prilej de celebrare a diversității etnice, culturale, lingvistice și religioase din România și din Banatul de Munte.
Trăim cu toții într-o provincie istorică împărțită astăzi între România, Serbia și o mică parte din Ungaria.
Nici o altă țară europeană nu are bogăția culturală a acestei regiuni. Aici, alături de populaţia majoritară, constituită din români, locuiesc laolaltă de secole în pace și bunăînvoire nu mai puţin de 19 etnii, precum: maghiari, romi, ucraineni, germani, ruşi-lipoveni, turci, tătari, sârbi, slovaci, bulgari, croaţi, greci, evrei, cehi, polonezi, italieni, chinezi, armeni şi ceangăi.
Transmit,în calitate de președinte și deputat de Caraș-Severin, salutul PNL filiala Caraș-Severin tuturor conjudețenilor noștri asigurându-i de prețuirea și fidelitatea noastră.
La mulți ani!
Scurt istoric:
În fiecare an, la data de 18 decembrie este sărbătorită Ziua Minorităţilor Naţionale din România. La 18 decembrie 1992 a fost adoptată, prin Rezoluţie a Adunării Generale a ONU, „Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice”, se arată pe site-ul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.
Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor în general, astfel încât mai multe state i-au recunoscut importanţa prin declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a Minorităţilor Naţionale.
România s-a raliat acestui context internaţional prin aprobarea HG nr. 881/1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a Minorităţilor Naţionale din România.
Aceasta este sărbătorită de toate minorităţile etnice din ţara noastră, care, potrivit organizaţiilor înscrise pe site-ul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, sunt: albanezi, armeni, bulgari, croaţi, greci, evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, slovaci, cehi, tătari, turci, ucraineni, macedoneni, ruteni.
Primul eveniment de diplomaţie publică dedicat Zilei Minorităţilor Naţionale, organizat la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’, Bucureşti, 18 decembrie, 2019.
Deputat, Ion Marcel Vela
Președinte PNL Caraș-Severin
Info CS