Ziua Naţională sărbătorită și la Bozovici în capitala Văii Almăjului VIDEO

De când se știu ei pe lume, locuitorii Văii Almăjului – almăjenii – sunt oameni mândrii, dârji și care nu se lasă cu nimic mai prejos decât vecinii lor. Astfel se face că deși este o comună cu vreo 2000 de locuitori, de Ziua Națională, almăjenii nu s-au lăsat mai prejos decât capitala administrativă a județului. Așa că au decis să marcheze Ziua Națională cu un ceremonial religios, spectacol în centrul comunei, defilare cu țuică și vin fiert cu fasole cu ciolan la cazan la final.

 Participare numeroasă la Bozovici, de Ziua Națională. Manifestarea a fost deschisă ca în fiecare an cu parada tinerilor în costume populare din parcul Eftimie Murgu și până la monumentul eroilor de la ieșirea din comună Bozovici. Nu au lipsit ceremonia religioasă și depunerea de coroane.

S-a intonat Imnul Național de către cea mai veche fanfare sătească din Banat – Fanfara din Bănia, iar elevii de la liceu au avut un program special ca de Ziua Națională. Au participat elevi de la Liceul Teoretic Eftimie Murgu din Bozovici.

La ceremonie au participat și parlamentari PSD: președintele Organizației Județene Silviu Hurduzeu și deputatul Ion Mocioalcă alături de locuitori și consilieri ai comunei.

Și fiinjdcă data de 1 Decembrie este și ziua de naștere a primarului comunei Bozovici, Stoicu Adrian Sergiu, acest a oferit participanților stegulețe în culorile tricolorului și la final i-a cinstit pe toți participanții la manifestare cu vin fiert, țuică și aproape 300 de porții de fasole cu ciolan.

Toată cheltuiala a fost suportată de către primarul localității.   

Un reportaj de Adi Neagu

Comentarii

comentarii