Ziua Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului, marcată festiv la Iabalcea VIDEO

Ziua Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului a fost marcată duminică, 5 iunie la Centrul Local al Uniunii Croaţilor din România din localitatea Iabalcea, comuna Caraşova. Gazdă a fost directorul Parcului, Nicușor Ifca. Secondat din aproape de rangerii și angajații parcului, Nicușor Ifca s-a dovedit a fi o gazdă bună, bine pregătit și foarte informat. Evenimentul a debutat cu o sesiune de comunicări, susţinute de administraţia ariei protejate şi de invitaţii acesteia. Apoi, în fața invitaților a avut loc un program artistic susținut de ansamblului folcloric al comunităţii croate din Carașova. Despre Parc au mai vorbit deputatul Giureci-Slobodan Ghera, președintele Uniunii Croaților din România, profesorii Gheorghe Popovici și Cristian Ghioncel de la UBB Reșița și laura Stoican de la Garda de Mediu Reșița.


A urmat vizitarea punctului de belvedere Groapa Iepei. Chiar acolo, la punctul de belvedere, a avut loc o mini lecție de geologie şi prezentarea fenomenelor carstice din Cheile Caraşului. Lectori au fost prof. dr. ing. Pătruțoiu Ion din Craiova, speologul Bogdan Bădescu.


,,Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului a fost înfiinţat în anul 1982, fiind unul din cele 13 parcuri naţionale din România. Dacă e să vorbim despre cea mai frumoasă zonă a parcului, ar fi cam greu, dacă nu imposibil să stabilești care ar fi aceasta. Și asta din cel mai simplu motiv: toate zonele sunt extraordinare, sunt superbe și unice prin ceea ce poți vedea acolo. Parcul Naţional Semenic-Cheile este situat în sud-vestul României, centrul judeţului Caras – Severin.are o suprafaţă de peste 36 de mii de hectare, are cele mai lungi şi sălbatice chei din România, de aproape 20 km, include 8 rezervaţii naturale şi cea mai mare suprafaţă de pădure cvasi-virgină din Europa, de peste 5 mii de hectare, cu arbori de 350 ani” a declarat pentru www.infocs.ro directorul Ifca.


Principalele intrări în parc sunt în localităţile Reşita, Iabalcea, Caraşova, Anina, Prigor, Crivaia, Garâna. În interiorul parcului, accesul este permis pe cele 9 trasee turistice marcate şi pe drumurile publice. Traseul turistic Reşita – Dunăre (în curs de marcare cu banda albastră) face legătura la sud cu Parcul Naţional Cheile Nerei – Beusnita.


Pentru turiștii care doresc să se bucure de peisajele oferite de relieful, pădurile și pajiștile Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, a fost amenajat un traseu nou, inaugurat anul trecut. Acesta pornește din satul Iabalcea, merge spre Peștera Comarnic și la aproape un km de sat, traseul poate fi urmat făcând la dreapta.
Urmează pajiști și poieni, un urcuş de vreo 600 m prin pădure și apoi, în vârful dealului apare minunatul tablou al Cheilor Carașului. Din punctual belvedere situat undeva la vreo 600 de m altitudine, se vede în stânga între munți defileul Carașului spre izvoare și imediat spre dreapta, chiar din punctual respectiv, încep Cheile Carașului. Pereții de stâncă sunt aproape verticali parcă vopsiți în gri ca un fundal magnific. Întreg peisajul este unic, tabloul și culorile sunt desăvârșite.


Ziua s-a încheiat cu o masă prietenească tradițională cu degustarea produselor tradiţionale specifice etniei croate din Banatul Montan: de la brânza de oaie și mălaiul copt și și până la prăjituri tradiționale făcute de gospodinele din Iabalcea. Nu au lipsit băuturile tradiționale bănățenești: răchie din prune și fructe de pădure, afinata și vinul de Tirol.

Comentarii

comentarii