Ziua Pompierilor, ziua celor ce ne vegheaza viata, cei ce ne sar in ajutor la greu

Porţi deschise la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”, ceremonial militar şi religios şi o defilare prin oraş a maşinilor de intervenţie. Aşa a fost marcată, astăzi, la Reşita, Ziua Pompierilor, celebrata în fiecare an pe 13 septembrie.

Curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” a găzduit, manifestările dedicate împlinii a 168 de ani de la faptele eroice ale pompierilor romani care au luptat în Bătălia din Dealul Spirii din anul 1848.

Cu acest prilej au avut loc înaintări în grad înainte de termen şi au fost oferite diplome de onoare pompierilor care au intervenit la inundaţiile de la sfârşitul lunii iunie, din nordul judeţului Caraş-Severin.

Pompierii reşiţeni au oferit şi o mostră a modului în care intervin la accidente, în cadrul unui exerciţiu demonstrativ. La final, maşinile de intervenţie, o parte dintre ele achizionate prin programe transfrontaliere, au defilat prin oraş.

Porţi deschise au fost, astăzi, şi la sediile subunităţilor din judeţ.

Redactia infocs.ro va ureaza La multi ani! si sa va pazeasca Dumnezeu de toate relele in activitatea voastra.

Comentarii

comentarii