10% din dosarele depuse la AJPS caras Severin, au fost respinse VIDEO

La Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin au fost depuse, până acum, peste 1.500 de cereri din partea unor urmași ai victimelor regimului comunist în vederea obținerii indemnizație lunare de care aceștia pot beneficia în baza modificărilor aduse Decretului Lege 118 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. O parte dintre urmași au fost, însă, excluși de la acordarea indemnizație, iar Asociația Foștilor Deținuți Politici a inițiat o serie de demersuri pentru repunerea lor în drepturi.

Aproximativ 10 la sută dintre dosarele depuse la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin, au fost respinse din diferite motive. Printre cei care nu sunt acceptați la plată se numără urmașii foștilor deținuți politici și luptători anticomuniști care au fost condamnați ca fasciști sau legionari.

Reprezentanții Asociației Foștilor Deținuți Politici consideră abuzivă această prevedere  și speră ca acestor urmași să li se facă dreptate. Cauza lor este susținută și de prefectul județului Caraș-Severin. 

În luna februarie, în Parlament a fost depus un nou proiect de lege de modificare a Decretului Lege 118 în vederea acordării indemnizației și acestei categorii de urmași.

Comentarii

comentarii