23 august 1944 Romania in valtoarea vremii

23 august 1944 Romania in valtoarea vremii. Este poate cea mai controversată dată din istoria poporului român. Istoriografia română a înregistrat în ultimii 70 de ani zeci de versiuni ale unei singure zile. Cei mai prolifici s-au dovedit a fi istoricii de casă ai Partidului Comunist Român, istorici care în schimbul unor sinecuri erau dispuşi să schimbe anual semnificaţia acestei zile, potenţând importanţa Partidului Comunist şi a celui mai iubit fiu al patriei – tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Denumirea acordată oficial în primii ani a fost de „act istoric”, ulterior 23 august va deveni „insurecţie”, „insurecţie naţională”, „insurecţie naţională armată antifascistă”, pentru a ajunge în final „revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă a poporului român”. În acea zi, „P.C.R. a organizat lupta maselor muncitoare, a mobilizat mii de patrioţi la sabotarea maşinii de război fasciste, dând înălţătoare pilde de eroism şi dragoste de patrie…” (Marian Ştefan). Tânărul secretar general al Uniunii Tineretului Comunist, Nicolae Ceauşescu, mulţumea U.T.C. – într-un articol publicat în ziarul Scânteia în septembrie 1944 – pentru luptele purtate în insurecţia din luna august 1944.

După evenimentele din decembrie 1989, tot mai multe documente şi mărturii referitoare la ziua de 23 august 1944 au văzut lumina tiparului. În istoriografia română s-au format două curente antagoniste: „Antonescienii”, vorbesc de o „trădare naţională” pusă la cale de rege şi partidele istorice, cealaltă tabără, „Monarhiştii”, de „actul istoric salvator al regelui şi al partidelor istorice”. Divergenţa de opinii este departe de a se stinge; într-o emisiune televizată din 2011, preşedintele României, Traian Băsescu, afirma despre Regele Mihai că a fost „slugă la ruşi”, stârnind un val de reacţii la toate nivelurile societăţii româneşti.

Ce s-a întâmplat în ziua de 23 august 1944?

În privinţa cronologiei evenimentelor, lucrurile au fost lămurite. Înfrângerile succesive înregistrate de Wehrmacht şi aliaţii săi pe frontul de Est (Stalingrad – februarie 1943 şi Kursk – iulie 1943) i-au convins pe responsabilii politici de la Bucureşti că înfrângerea Germaniei devenise inevitabilă. Aceştia întreprind demersurile pentru un armistiţiu cât mai rezonabil cu Naţiunile Unite, se încearcă în special obţinerea de garanţii din partea anglo-americanilor în eventualitatea deciziei de a ieşi din război. În urma Conferinţei de la Casablanca (14 – 24 ianuarie 1944), coaliţia Naţiunilor Unite a decis să nu negocieze cu inamicul decât după o capitulare necondiţionată, lucru considerat inacceptabil de mareşalul Ion Antonescu.

23 august 1944 Romania in valtoarea vremii. Ieşirea Italiei din Axă şi trecerea ei de partea Naţiunilor Unite la 8 septembrie 1943  reprezintă momentul oportun aşteptat de Regele Mihai şi apropiaţii săi. Suveranul demarează convorbirile în secret cu reprezentanţii partidelor istorice, Iuliu Maniu, din partea Partidului Naţional Ţărănesc, Constantin I.C. (Dinu) Brătianu, Partidul Naţional Liberal şi Titel Petrescu,  Partidul Social Democrat; la insistenţa anglo-americanilor, la discuţii a fost cooptat şi Lucreţiu Pătrăşcanu din partea Partidului Comunist Român (partid care număra mai puţin de 800 de membri, majoritatea încarceraţi). Scopul convorbirilor era acela ca România să repete lovitura dată de Italia în 1943. Cele patru partide se vor constitui în Blocul Naţional Democrat, principalele ţeluri fiind: încheierea fără întârziere a unui armistiţiu în baza ofertei făcute de Aliaţi; ieşirea României din Axă şi alăturarea ei la Naţiunile Unite; înlăturarea actualului regim şi înlocuirea lui cu unul conform Constituţiei din 1923.

Schimbarea guvernului Antonescu era hotărâtă pentru 26 august 1944, dar ruperea frontului la 20 august, pe aproximativ 140 de km de la Paşcani la Chişinău şi 120 km de la Tighina până la Limanul Nistrului, a grăbit declanşarea acţiunii, mareşalul Ion Antonescu urmând să plece în ziua de 23 august să inspecteze frontul. Astfel, Regele Mihai hotărăşte devansarea destituirii guvernului Antonescu pentru dupa-amiaza zilei de 23 august. Primul care soseşte la palat în jurul orei 15:00 este Mihai Antonescu, vicepreşedinte al consiliului de miniştri, urmat de mareşalul Antonescu la ora 16:15 (conform Registrului de Audienţe de la Curtea Regală a României). La solicitarea Regelui de a accepta armistiţiul cu Naţiunile Unite, Ion Antonescu refuză, motivând că nu erau condiţiile cele mai potrivite, iar la un consemn al Regelui este arestat.

23 august 1944 Romania in valtoarea vremii. Suveranul se bucura de sprijinul politic al celor patru partide din Blocul Naţional Democrat; comandanţii militari pregătiseră toate măsurile pentru această întoarcere cu 180° a situaţiei politice şi militare, opinia publică dorind să vadă ieşirea dintr-o situaţie considerată fără speranţă. În jurul orei 20:00 se formează noul guvern, sub preşedinţia lui Constantin Sănătescu.

Poate cel mai controversat moment al actului istoric din 23 august 1944 a fost predarea arestaţilor (Ion Antonescu, Mihai Antonescu, C. Z. Vasiliu, C. Pantazi şi Ionel Elefterescu) lui Emil Bodnăraş (Inginerul Ceauşu) şi mutarea lor într-o casă conspirativă a comuniştilor din cartierul Vatra Luminoasă. Ulterior aceştia au fost predaţi comandamentului sovietic şi duşi la Moscova.

La ora 22:12, la radio a fost transmisă Proclamația Regelui către ţară, care în esenţă cuprindea următoarele puncte principale:

  •  „…Ieşirea noastră din Alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite…”
  • Naţiunile Unite „ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită”.
  • Armata primeşte ordin să apere hotărârea luată; poporul este chemat la luptă.
  • „Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor ţării sunt garantate şi vor fi respectate…”
  • „Alături de armatele Aliate începe lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord”. (Ivor Porter, „Mihai I al României”)

De la cei implicaţi direct în pregătirea şi executarea actului din 23 august 1944 ne-au rămas articole şi memorii, în care istoria acelei zile este comentată pe larg.

23 august 1944 Romania in valtoarea vremii. Iuliu Maniu declara la 3 septembrie 1944 pentru ziarul Universul„În clipa din urmă, însă, voinţa fermă a regelui a oprit cu un gest energic fatalitatea şi a dat un curs nou istoriei. Ascultând voinţa naţiunii – voinţă concretizată în partidele politice care s-au grupat în Blocul Democratic – a înfruntat opresiunea germană, a sfărâmat tirania internă, ne-a redat libertatea  şi ne-a aşezat iarăşi în alianţele noastre fireşti, de care nu ar fi trebuit să ne despărţim niciodată”.

Constantin I. C. Brătianu afirma pentru ziarul Liberalul la 23 august 1946: „Actul de la 23 august 1944 n-a făcut altceva decât să încununeze efortul neîntrerupt pe care marile partide îl făcuseră în comun acord cu regele Mihai I. La 23 august 1944 s-a câştigat în acelaşi timp marea bătălie externă, prin reaşezarea României în cadrul alianţelor ei fireşti şi prin încadrarea ei în efortul militar al celor ce luptau împotriva nazismului, şi s-a câştigat în acelaşi timp şi bătălia internă, căci a treia dictatură a fost răsturnată.”

Titel Petrescu comunica ziarului Libertatea în data de 5 septembrie 1944: „E bine ca opinia publică să ştie însă chiar de acum că actul de la 23 august n-a fost o simplă lovitură de teatru, adică n-a fost o acţiune spontană, ci rezultatul logic al unei coordonări între cele patru partide de guvernământ din România”.

Lucreţiu Pătrăşcanu mărturisea pentru ziarul România Liberă la un an după evenimente: „Pregătirile loviturii de stat din 23 august erau terminate încă de la sfârşitul  lui iunie. Se mai discuta formula politică şi în găsirea ei întâmpinam rezistenţă din partea unora din conducătorii opoziţiei. Totuşi, pentru a nu lăsa să fim surprinşi de evenimente, s-a luat hotărârea, într-o şedinţă conspirativă, de a pregăti proclamaţia guvernului şi toate documentele menite să apară din primul moment.”

În timpul arestului de la Palat, mareşalul Ion Antonescu şi-a scris memoriile guvernării pe o agendă găsită în camera în care era reţinut, agenda fiind păstrată de general-maior Gheorghe Teodorescu, fost şef al gărzii Palatului, iar textul documentului a apărut în revista Cuget Românesc în 1990 : „Istoria să judece. Mă rog lui Dumnezeu să ferească ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu  m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus regelui în patru ochi şi în prezenţa d-lui M. Antonescu că dacă crede că este un alt om în ţară, capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier”.

23 august 1944 Romania in valtoarea vremii. Regele Mihai I îi relata lui Mircea Ciobanu, în cartea „Convorbiri cu Mihai I al României”: „Regândind întâmplările, îmi dau seama, mai mult decât în toate împrejurările grele ale vieţii mele, că mâna lui Dumnezeu a condus totul. […] Am acţionat în disperare de cauză, dar, sunt convins, totul a fost călăuzit de mâna providenţei. Dacă am fi lăsat lucrurile să meargă în virtutea dorinţei lui Antonescu, România ar fi fost devastată, dar complet, de armata sovietică. Noi am salvat fizic ţara, nu am vândut-o ruşilor.”

În ciuda tuturor acestor mărturii a căror veridicitate nu poate fi contestată, persistă ideea că la 23 august 1944 se putea proceda altfel. Conform „Antonescienilor”, mareşalul prin ministrul de externe, Mihai Antonescu, negociase separat cu Aliaţii şi aştepta răspunsul trimişilor de la Ankara şi Berna, iar aliniamentul Focşani-Nămoloasa-Brăila-Galaţi era inexpugnabil (deşi acesta nu era nici terminat, nici echipat), în cazul în care acesta ceda, lupta urma să fie continuată în munţi până la ultimul soldat.

Ion Antonescu nu a avut nici un moment intenţia de a semna personal un armistiţiu cu Aliaţii, lucru recunoscut chiar de mareşal în „testamentul politic” scris în noaptea de 23 august 1944 ,,A treia clauză şi cea mai gravă e aceea de a întoarce armele în contra Germaniei. Cine poate, am arătat d-lui Mihalache să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului, a unui gest odios.” Pentru a-şi salva onoarea de militar şi cuvântul dat lui Adolf Hitler, că va merge alături de el până la final, acest om era gata să sacrifice întreaga ţară.

23 august 1944 nu este o zi de sărbătoare, cum nu este nici o zi a înfrângerii, este ziua în care oamenii de stat ai României au luat hotărârea să salveze ce mai era de salvat din ţară, ieşirea din alianţa cu Puterile Axei şi lupta alături de Naţiunile Unite pentru recuperarea Transilvaniei de Nord. A pune problema retrocedării Bucovinei şi Basarabiei unei Uniuni Sovietice care câştigase de una singură războiul împotriva Reich-ului, ţinea de realism politic, o putere învingătoare nu va satisface niciodată doleanţele unui agresor învins.

23 august 1944 Romania in valtoarea vremii. Anii pe care România i-a petrecut sub comunism nu s-au datorat loviturii de stat de la 23 august 1944, dimpotivă aceasta a întârziat comunizarea ţării cu trei ani. Soarta României a fost decisă  pe 9 octombrie 1944, când Winston Churchill și I. V. Stalin stabilesc la Moscova ca pe durata războiului, Marea Britanie să aibă 90% interese în Grecia, iar URSS acelaşi procentaj în România. Acest act stabilit în primă instanţă pe un şerveţel, coroborat cu declaraţia dată de Iosif V. Stalin lui Milovan Djilas („În războiul acesta nu este la fel ca în cel trecut, ci cel care ocupă un teritoriu îşi impune şi  sistemul său social. Fiecare îşi impune sistemul său acolo unde ajunge armata sa. Altfel nici nu poate fi.”), a pecetluit soarta Europei Centrale şi de Sud-Est.

Regele Mihai şi conducătorii partidelor istorice, în ciuda tuturor eforturilor depuse, nu au fost niciodată informaţi de semnarea acestui acord de procentaj.

citeste mai multe pe http://national-liberal.ro/23-august-1944/

Comments

comments

Powered by Facebook Comments