33 de transfugi prinsi asta noapte la Gradinari si Comoraste

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa – I.T.P.F. Timişoara au depistat la frontiera cu Serbia 33 de cetăţeni din Irak, India, Qatar, Libia si Afganistan, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În cursul noptii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş – Severin, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat, pe direcţia localităţilor de frontieră Comoraste şi Grădinari, 33 de cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.
Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt 14 bărbaţi, 6 femei şi 13 minori, adulţii având vârste cuprinse între 20 şi 42 de ani, iar minorii între 2 şi 14 ani. Aceştia au declarat că sunt cetăţeni din Irak, India, Qatar, Libia şi Afganistan şi au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Comentarii

comentarii