351 DE ȘOFERI AU FOST SANCŢIONAŢI DE POLIŢIŞTII RUTIERI DIN CARAS SEVERIN IN DOAR 3 ZILE

Timp de trei zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând 351 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 261 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Au fost reţinute 17 permise de conducere.

În perioada 02 – 04 septembrie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.

Astfel, poliţiştii au întocmit dosare penale şi au aplicat 351 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 261 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.

Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 17 permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, limitelor legale de viteză şi pentru consum de alcool.

De asemenea, au fost retrase 7 certificate de înmatriculare. Polițiștii continuă acțiunile și în această săptămână.

Comentarii

comentarii