40 de șoferi prinși încălcând conduita rutieră și legea pe DN6 astă- noapte VIDEO
În perioada 5 – 11 august a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin desfășoară activități în cadrul acțiunii ROADPOL – SPEED, conform programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa, în vederea verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.
La data de 8 august a.c., între orele 23.00-03.00, ca urmare a abaterilor constatate în trafic, pe DN 6, au fost aplicate 58 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de peste 33.000 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 6 de permise de conducere, dintre acestea 2 pentru depășirea cu mai mult de 70 de km/h a limitelor de viteză pe tronsonul de drum respectiv.
Astfel, 40 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză, iar restul pentru alte încălcări ale Codului Rutier.
Polițiștii continuă acțiunile pentru siguranța traficului rutier. Respectați regimul legal de viteză!